A murit legendarul antrenor Emeric Ienei
Legendarul antrenor și fost mare fotbalist, Emeric Ienei, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, după o perioadă în care a fost internat în spital. Surse medicale și apropiate familiei au confirmat decesul fostului mare antrenor, cel care a stat pe banca Stelei la succesul din Cupa Campionilor Europeni, din 1986.
În ultimele zile din viață, Emeric Ienei a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
În total, conform presei sportive, Ienei a antrenat 8 echipe în carieră: Steaua, FC Bihor, Chindia Târgoviște, Videoton, Panionios, U Craiova, România și Ungaria, cele mai mari performanțe fiind cucerirea Cupei Campionilor Europeni cu roș-albaștrii (1986) și calificarea „tricolorilor” la CM 1990, după 20 de ani de absență de la Mondial, scrie stiripesurse.ro.