A murit Franco Baresi, legenda lui AC Milan și a fotbalului italian

A murit Franco Baresi, legenda lui AC Milan și a fotbalului italian
Franco Baresi, fostul mare fundaș și căpitan al lui AC Milan, a murit vineri, 31 iulie, la vârsta de 66 de ani. Anunțul a fost făcut de clubul italian, pentru care Baresi a jucat întreaga carieră de profesionist.
„Întreaga istorie a lui AC Milan plânge. Exemplul și integritatea lui vor rămâne pentru totdeauna în ADN-ul clubului”, a transmis gruparea rossoneră, într-un mesaj dedicat fostului său căpitan. 
Născut la Travagliato, Franco Baresi a evoluat pentru AC Milan din 1977 până la retragerea sa, în 1997. A strâns peste 700 de apariții pentru echipa italiană și a devenit unul dintre simbolurile absolute ale clubului.
Supranumit „Il Capitano”, Baresi a câștigat șase titluri de campion al Italiei, în 1979, 1988, 1992, 1993, 1994 și 1996, precum și trei Cupe ale Campionilor Europeni, în 1989, 1990 și 1994. În semn de recunoaștere, AC Milan i-a retras tricoul cu numărul 6.
Cu naționala Italiei, pentru care a adunat 81 de selecții și a înscris un gol, a fost campion mondial în 1982 și vicecampion mondial în 1994, când a purtat banderola „Squadrei Azzurra” în finala pierdută la loviturile de departajare în fața Braziliei.
Considerat unul dintre cei mai mari fundași din istoria fotbalului, Franco Baresi a redefinit rolul de libero prin eleganță, inteligență tactică și siguranță în joc. În 1989 a ocupat locul al doilea în clasamentul Balonului de Aur, iar ulterior a fost inclus în FIFA 100 și în Hall of Fame-ul Fotbalului Italian.