A murit fostul președinte din Chile, într-un accident de elicopter

by Andreea Radu

Fostul președinte din Chile, Sebastián Piñera, care a avut două mandate, a murit într-un accident de elicopter, la vârsta de 74 de ani. Corpul fostului președinte a fost recuperat de marina chiliană după prăbușirea într-o regiune în care, potrivit ziarului spaniol El País, își petrecea vacanțele cu familia sa în fiecare februarie, scrie antena3.ro.
Alte trei persoane aflate la bordul elicopterului au supraviețuit după ce aceasta s-a prăbușit într-un lac din apropierea orașului Lago Ranco din sudul țării. Anunțând trei zile de doliu și o înmormântare de stat, succesorul său de stânga în funcția de președinte al Chile, Gabriel Boric, i-a adus un omagiu călduros lui Piñera.
Sebastián Piñera a fost creditat cu o creștere economică rapidă în timpul primului său mandat, între 2010 și 2014. În străinătate, el a fost poate cel mai bine cunoscut pentru că a supervizat salvarea spectaculoasă a 33 de mineri blocați timp de 69 de zile, în Atacama în 2010, o poveste care a impresionat întreaga lume.
Cu toate acestea, cel de-al doilea mandat al său, din 2018 până anul trecut, a fost marcat de tulburări sociale violente.

Facebook Comments