A murit Bonnie Tyler. Legenda muzicii rock avea 75 de ani

A murit Bonnie Tyler. Legenda muzicii rock avea 75 de ani
Cântăreața britanică Bonnie Tyler, una dintre cele mai puternice voci ale muzicii rock și pop din ultimele decenii, a murit la vârsta de 75 de ani, într-un spital din Portugalia, unde urma un tratament medical. Decesul a fost anunțat de familia și echipa artistei printr-un comunicat oficial și confirmat de presa internațională.
„Familia și echipa lui Bonnie sunt profund îndurerate să anunțe că Bonnie a încetat din viață în mod neașteptat noaptea trecută, într-un spital din Portugalia, în urma bolii pentru care urma tratament”, se arată în mesajul publicat pe site-ul oficial al artistei.
În ultimele luni, starea de sănătate a cântăreței se deteriorase. După o intervenție chirurgicală de urgență suferită în luna mai, Bonnie Tyler a fost plasată într-o comă indusă medical. La jumătatea lunii iunie, familia anunțase că artista ieșise din comă, însă rămânea internată la terapie intensivă și continua tratamentul, motiv pentru care toate concertele din vara acestui an au fost anulate. 
Născută Gaynor Hopkins pe 8 iunie 1951, în Țara Galilor, Bonnie Tyler a devenit celebră în întreaga lume datorită vocii sale inconfundabile și unor hituri care au marcat anii '70 și '80. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Total Eclipse of the Heart”, „It's a Heartache” și „Holding Out for a Hero”, melodii care au rămas și astăzi printre cele mai apreciate din muzica internațională. De-a lungul unei cariere de peste cinci decenii, Bonnie Tyler a lansat 18 albume de studio, a vândut milioane de discuri și a susținut concerte în întreaga lume. În 2013 a reprezentat Regatul Unit la concursul Eurovision, iar în 2022 a fost decorată cu titlul de Member of the Order of the British Empire (MBE) pentru contribuția adusă muzicii.