A murit academicianul Mircea Păcurariu, cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române

by Adrian Pavel
Părintele Academician Mircea Păcurariu a trecut la Domnul în această dimineață, 13 ianuarie, la ora 07:41.
Cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române s-a născut pe 30 iulie 1932 în localitatea Ruși, județul Hunedoara, într-o familie de preot. A urmat școala primară la Orăștie şi Deva, apoi Liceul Teoretic „Decebal” din Deva, scrie radio Trinitas.ro.
Timp de un an a frecventat cursurile Facultății de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), pe care a fost nevoit să le întrerupă, ca urmare a unei exmatriculări dictate din „rațiuni politice”.
Între anii 1952 şi 1956 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu; apoi cursuri de doctorat, specialitatea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la Institutul Teologic din București (1956-1959).
A obţinut titlul de doctor în teologie, în anul 1968, cu teza „Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Ţara Românească şi Moldova în secolele XV-XVII”.
În aprilie 1970 a fost hirotonit diacon, iar un an mai târziu a fost hirotonit preot.
A fost pentru o perioadă profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), apoi a devenit profesor la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, până la pensionare, în anul 2002, de când a rămas profesor emerit.
Între anii 1992 şi 2000 a condus Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în calitate de decan.
Părintele profesor Mircea Păcurariu a primit „Crucea Patriarhală” din partea Patriarhilor Iustin (1977) şi Teoctist (2002). Actualul Patriarh al României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a conferit cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2009.
În 24 octombrie 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 26 noiembrie 2015, a fost declarat membru titular.
Foto: basilica.ro
Facebook Comments