A INCETAT DIN VIATA OTTO GREFFNER, UNUL DINTRE FONDATORII FOTBALULUI SIRIAN

by Sida Voicu

otto  Născut la Şiria pe data de 5 noiembrie 1927, Otto a fost fiul lui Gheorghe Greffner , liderul echipei din Şiria, între anii 1920-1930
A început fotbalul la Şiria , iar timp de doi ani a evoluat la juniorii echipei UTA.Pe timpul studenţiei de la Cluj, Otto Greffner a jucat la Universitatea Cluj, avândul ca antrenor pe faimosul Iuliu Baratky
În 1953, după terminarea studiilor , s-a reîntors la Şiria unde a jucat până în anul 1964.În continuare, timp de 17 ani a antrenat-o pe Şiriana, crescând şi promovând generaţii întregi de fotbalişti.Între timp a fost numit doctor în istorie, publicând o serie de cărţi cu temă istorică.
În ulima vreme Otto Greffner a trăit în Germania, starea lui de sănătate inrăutăţindu-se odată cu trecerea timpului. Inima lui a încetat să mai bată, iar trupul lui neînsufleţit va fi adus la Şiria.

Dumnezeu să-l odihnească -n pace !

Ioan Hamza

Facebook Comments