A început Ramadanul, luna sfântă pentru credincioșii musulmani

by Andreea Radu

A început Ramadanul, luna sfânta a Islamului. În această perioadă, credincioșii musulmani țin post negru din zori și până după apus. Ramadanul este respectat de 1,8 miliarde de musulmani. Luna sfântă a Islamului, a noua în calendar, începe după ce este observată Luna Nouă. Evenimentul poate avea loc în diferite momente în țările musulmane. După ce postesc toată ziua, credincioșii iau parte la festinuri. În deschidere sunt servite curmale, preparate în diferite feluri. În 2023, tradiţia meselor de Ramadan a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.
UNESCO a validat miercuri înscrierea „tradiţiilor socioculturale” ale iftarului – masa de seară luată de musulmani în timpul postului de Ramadan – în patrimoniul imaterial al omenirii, la cererea Azerbaidjanului, Iranului, Uzbekistanului şi Turciei, informează tvrinfo.ro.
„Iftar”, masa de Ramadan, are loc la musulmani la apusul soarelui în timpul lunii Ramadanului, după ce au fost îndeplinite toate ritualurile religioase şi ceremoniale”.
Marcând întreruperea postului, „el ia adeseori forma unor reuniuni sau a unor mese, consolidând legăturile familiale şi comunitare şi promovând întrajutorarea, solidaritatea şi schimburile sociale”, potrivit UNESCO.
În mai multe ţări musulmane, iftar este marcat în mod tradiţional prin mâncarea unei curmale – sau a unei măsline în Turcia -, însoţită de apă sau de ceai.
Reţetele mâncărurilor şi cele ale produselor de patiserie servite în timpul acestor mese variază foarte mult de la o regiune la alta.

Facebook Comments