A început prima ediție a Zilelor Județului Arad

by Andreea Radu

Consiliul Județean Arad a organizat o întâlnire  de lucru cu peste 100 de directori ai unităților de învățământ din municipiu și județ și mediul academic, marcând debutul ediției I a Zilelor Județului Arad. Evenimentul a pus accentul pe Educație, un domeniu în care Aradul excelează prin școli de prestigiu, elevi cu rezultate de excepție, cadre didactice pasionate, universități care formează necesarul local și regional de forță de muncă. Aradul este un centru de cercetare, cu performanțe la concursuri mondiale, cu echipe de robotică, elevi premianți la olimpiade, profesori bine pregătiți și cadre universitare din învățământul superior care publică studii, cărți de specialitate și reprezintă comunitatea la congrese internaționale.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a evidențiat importanța educației într-o societate care își propune să performeze. „Am considerat firesc ca deschiderea Zilelor Județului Arad să o dedicăm educației. Ne mândrim cu școlile noastre, cu rezultatele excelente ale elevilor și cu pasiunea cadrelor didactice. Aradul este și un centru de cercetare, iar aceste realizări sunt dovada unui mediu competitiv și încurajator în școlile noastre”.

Iustin Cionca a făcut trimitere către investițiile substanțiale realizate de Consiliul Județean în susținerea educației. Acesta a prezentat aspecte referitoare la modernizarea școlilor, cofinanțarea a peste 190 de proiecte locale pentru dezvoltarea infrastructurii școlare, achiziționarea de microbuze electrice, table interactive, modernizarea laboratoarelor și sălilor de clasă, multe dintre proiecte fiind finanțate  din fonduri europene.

Evenimentul a fost o ocazie pentru un dialog deschis, vicepreședintele Răzvan Cadar prezentând statistica investițiilor realizate de Consiliul Județean în educație. Acesta a subliniat că implicarea Consiliului Județean Arad în procesul de învățământ are cinci direcții clare.

„În primul rând, strategia de dezvoltare a Consiliului Județean s-a bazat îndeobște pe investiții având ca resursă financiară fondurile europene. Și în educație avem câștigate trei proiecte, două care asigură microbuze electrice pentru transportul elevilor în 41 de orașe și comune, iar cel de-al treilea, care vizează dotarea cu mobilier, materiale didactice, echipamente digitale, echipamente și aparatură sportivă pentru 17 școli, cât și pentru Clubul Sportiv Școlar „Gloria” Arad.

Ca un al doilea aspect, Consiliul Județean are în Inspectoratul Școlar Județean un partener stabil, avem preocupări comune și, ceea ce e și mai important, soluții comune. Aș aminti faptul că, în parteneriat cu IȘJ și cu administrația locală din districtul Tübingen – Germania, am relansat sistemul dual de învățământ, printr-un proiect pilot. Sunt convins că acest sistem dual este agreat de mediul de afaceri, pentru a-și crea o forța de muncă profesională, calificată și vă asigur că întotdeauna Consiliul Județean va sprijini aceste demersuri.  Tot în cadrul parteneriatului cu IȘJ am încheiat două protocoale de colaborare, cu Centrul Județean de Excelență, respectiv cu Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra”, care stau la baza viitoarelor proiecte comune.

Ca al treilea punct, colaborarea cu cele două universități din Arad, necesară pregătirii cât mai bine a specialiștilor de mâine, pentru a încerca să-i ținem la Arad. Iar rolul nostru este de a dezvolta județul, de a-i creșterea atractivitatea pentru investitori. Această colaborare este de lungă durată, avem rezultate, iar poate cel mai bun exemplu îl reprezintă Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, care oferă specialiștii necesari pentru ca Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad să funcționeze la parametri calitativi cât mai mari.

Un alt pilon prin care Consiliul Județean sprijină sistemul de învățământ din județul Arad îl reprezintă colaborarea cu administrațiile locale. În decursul a nouă ani, Consiliul Județean a sprijinit, a finanțat și cofinanțat 188 de proiecte care vizează grădinițe, școli și licee, suma totală acordată pentru aceste proiecte fiind de aproximativ 30 de milioane de lei.

În sfârșit, dar nu în cele din urmă, ne preocupă situația din învățământul special, un domeniu delicat aflat în directa noastră îngrijire. Avem în subordine trei instituții: Liceul Special „Sfânta Maria”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă și Grupul Școlar „Sava Brancovici” din Ineu. De asemenea, asigurăm finanțare și pentru Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională. Am investit și investim în aceste instituții, fiecare având specificul ei. Este un domeniu sensibil, dar avem la bază principiul egalității de șanse în societate și avem obligația de a oferi condiții cât mai bune celor care sunt vulnerabili, din diferite motive”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședintele CJA.

Directorii instituțiilor de învățământ au fost invitați să își exprime opiniile, criticile și sugestiile pentru a ajuta administrația să înțeleagă mai bine unde este nevoie de sprijin suplimentar.

Președintele și-a exprimat recunoștința față de personalul didactic și a felicitat corpul profesoral pentru eforturile depuse în menținerea calității și modernizării instituțiilor de învățământ din Arad: „Cred că nu greșesc când spun că niciodată începutul de an școlar nu a găsit școlile arădene atât de pregătite, modernizate și echipate. Este o realizare importantă, de care fiecare dintre noi poate fi mândru”.

La întâlnire au fost prezenți prof. Marius Göndör,  inspector școlar general,  prof. univ. dr. habil Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, conf. univ. dr. Teodor Cilan, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prorectorul UVVG Arad prof. univ. dr. Cristian Bențe, parlamentarii Glad Varga și Sergiu Bîlcea, subprefectul Doru Sinaci.

Rectorii celor două universități au subliniat importanța parteneriatelor dintre  mediul academic  și administrația județeană, pentru formarea și menținerea forței de muncă în județ.

Întâlnirea a marcat și Ziua Mondială a Educației, iar președintele CJA, Iustin Cionca, a profitat de ocazie pentru a le ura tuturor cadrelor didactice „La mulți ani!” De asemenea, a apreciat parteneriatul dintre societatea civilă, mediul de afaceri și administrația locală, care a dus la realizări impresionante în educație și în alte servicii publice din județ.

La finalul întâlnirii, participanții au fost invitați să viziteze Secția de Arheologie a Complexului Muzeal Arad, sărbătorind redeschiderea acesteia după zece ani. „Îi mulțumesc domnului inspector școlar general Marius Göndör pentru întâlnirea de astăzi, fiindcă s-a implicat în organizare. Vă mulțumesc și dvs. că ați răspuns invitației noastre. După discuțiile din această sală vă invit să vizităm împreună Secția de Arheologie de la Muzeul Județean, marcând astfel aceasta întreită sărbătoare: Zilele Județului, Ziua Educației și redeschiderea, după zece ani, a Secției de Arheologie”.

 

Facebook Comments