A început noua ediţie a Ligii Campionilor. Surprize, la debut

by Sorin Haut

La doar 24 de zile de momentul în care Real Madrid a câştigat pentru a doua oară consecutiv Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie la nivel de club a plecat din nou la drum. Marţi seară au avut loc primele meciuri din primul tur preliminar, iar surprizele nu au lipsit.

În Ţara Galilor, campioana Gibraltarului, Europa FC, a debutat în UCL cu o victorie, scor 2-1, în faţa lui The New Saints. Alex Quillo şi Kike Gomez au marcat golurile oaspeţilor, în timp ce Quigley a punctat pentru galezi, care au ajuns de fiecare dată în turul 2 preliminar în precedentele cinci ediţii.

Trepca 89, echipă care în urmă cu doar câteva zile a câştigat un amical cu Astra Giurgiu, a devenit prima reprezentantă a Kosovo într-o competiţie oficială UEFA, însă debutul nu a fost unul pozitiv.

Aflată la prima prezenţă în UCL, campioana din Insulele Feroe, Vikingur, a câştigat cu 2-1 în faţa lui Trepca, graţie unui gol marcat cu 17 minute înainte de final.

Armenii de la Alashkert au obţinut de asemenea un succes la limită, 1-0 acasă cu FC Santa Coloma (Andorra), în timp ce maltezii de la Hibernians au obţinut cea mai clară victorie a serii, 2-0 cu FCI Tallinn (Estonia).

Miercuri va avea loc cel de-al cincilea meci din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, Linfield – La Fiorita.

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments