A început marea pedelizare. Viitorii directori sunt așteptați la casieria PNL Arad

by Florian Popa
Please follow and like us:

PNL Arad a început pe repede înainte pedelizarea instituțiilor deconcentrate din județ, după modelul implementat în perioada 2008-2012, când defunctul PDL a instalat peste tot oameni de partid, majoritatea fiind și astăzi în funcții.

Prima mutare a fost inspectoratul școlar, unde șef a fost uns, după cum am anunțat zilele trecute, fostul deputat PDL Marius Gondor, rămas fără „coledzi“ la ultimele alegeri parlamentare, care astfel a fost reactivat, din motive bine cunoscute de cei care lucrează în domeniul educației.

Se anunță schimbări la prefectură, unde urmează să fie instalați unii care nu au nicio treabă cu funcțiile respective și nici pregătirea necesară, dar asta nu mai contează, că doar PNL e în tot și în toate, n-are cine să le facă. Urmează poliția, unde e vizat adjunctul, șeful fiind deocamdată păsuit, pentru a se vedea dacă se pot baza liberalii pe el sau nu.

Toate instituțiile sunt vizate, iar din infomațiile noastre în PNL Arad a început colecta. Cine vrea o funcție trebuie să treacă pe la casierie, aia neoficială, și să participe cu o „atenție“ la bunăstarea liderilor de dreapta. Alții, mai sărăcuți, vor cotiza lunar, între 10 și 30 la sută din salariu. Tot la casieria PNL.

Ce să faci, e foame mare, după șapte ani de opoziție, în care pedeliștii arădeni au fost nevoiți să se hrănească doar din bugetele municipiului și județului sau din cele ale instituțiilor subordonate Primăriei Arad și CJA.

Facebook Comments