A început campania electorală pentru alegerile parlamentare

by Cristian Dobre

Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe vineri și se va încheia pe data de 5 decembrie, la ora 7:00. Autoritățile au impus mai multe măsuri de siguranță sanitară, în contextul pandemiei COVID-19, după ce în ultimele săptămâni s-au înregistrat recorduri negative de infectări si decese.

A început campania electorală pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 6 Decembrie, între orele 6:00 și 21:00. Campania se va desfășura în condiții speciale, din cauza pandemiei cu coronavirus și numărului record de cazuri înregistrate.

Un ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi al Afacerilor Interne prevede măsurile de sănătate publică care trebuie respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor, întrunirilor si acţiunilor aferente campaniei electorale.

S-a stabilit ca, în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis să se limiteze numărul de participanți la 20, iar în cazul celor care au loc în aer liber, la maximum 50 de persoane.

În ceea ce priveşte acţiunile desfăşurate pe stradă, grupurile formate pot fi de maxim 6 persoane iar în cazul acţiunilor din uşă în uşă, numărului persoanelor care compun echipele este de maximum 2.

Organizatorii evenimentelor/ întrunirilor/ acţiunilor au obligaţia de a asigura şi de a respecta măsuri stricte de siguranță. Dintre acestea:

– purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/ întruniri;

– afişarea, în locuri vizibile, a unor afişe şi/ sau indicatoare privind regulile de acces în perimetrul/ incinta/ spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile, precum şi regulile de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/ dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică;

– efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;

– interzicerea accesului persoanelor care prezintă semne vizibile de infecţie respiratorie la evenimente/ întruniri;

– asigurarea unor fluxuri de intrare/ ieşire separate, unice, ce vor facilita menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi;

– limitarea duratei evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis la maximum 2 ore;

– asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/ acţiunilor desfăşurate în aer liber;

– distribuirea materialelor de propagandă electorală la standuri de autoservire;

– asigurarea de recipiente de colectare/ coşuri de gunoi cu capac, dedicate exclusiv aruncării măştilor de protecţie şi, eventual, a mănuşilor, în funcţie de numărul de participanţi estimat;

– menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţii la evenimente/ întruniri, inclusiv la cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments