A început audierea Simonei Halep, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

by Sorin Haut

Campioana română de tenis Simona Halep, fostă numărul unu mondial şi dublă laureată în Marele Şlem, a sosit miercuri la Lausanne pentru a contesta în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) suspendarea sa de patru ani pentru dopaj.

Zâmbitoare şi înconjurată de avocaţii săi, jucătoarea în vârstă de 32 de ani a intrat în Palatul Beaulieu, sediul TAS, unde a început audierea cu uşile închise, la ora 9:30, şi care va dura până vineri la ora 15:30. Ea nu a făcut niciun comentariu la sosirea sa, subliniază AFP.

Sancţionată anul trecut de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) din cauza a două încălcări separate ale regulamentului antidoping, Simona Halep şi-a anunţat în luna septembrie intenţia de a-şi „spăla numele” pentru a reveni în competiţie.

Cariera româncei s-a oprit pe 7 octombrie 2022, data debutul suspendării sale provizorii după un test efectuat la US Open 2022, pozitiv la un produs interzis, roxadustat, o moleculă care stimulează producţia de globule roşii şi care este clasificat ca EPO (etriopoetină) în regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).

În primăvara anului trecut, Halep a fost acuzată de o nouă infracţiune, de data aceasta fiind vorba de „nereguli” în datele paşaportului ei biologic, un instrument de monitorizare pe termen lung pentru sportivii de nivel înalt.

Aceste două infracţiuni au fost confirmate de tribunalul independent care s-a reunit la sfârşitul lunii iunie 2023, la Londra. Dacă ITIA „a admis argumentul luării unui supliment alimentar contaminat invocat de Halep”, totodată „a stabilit că nivelul concentraţiei de roxadustat găsite în eşantionul pozitiv nu putea rezulta din cantitatea ingerată de jucătoare”, a explicat la momentul respectiv instanţa.

În ceea ce priveşte paşaportul biologic al Simonei Halep, instanţa „nu are niciun motiv să se îndoiască de ‘opinia solidă unanimă’ a celor trei experţi independenţi că ‘dopajul probabil’ a fost explicaţia neregulilor”, „pe baza analizei a 51 de probe de sânge de la jucătoare”, a indicat ITIA.

Halep, prima jucătoare de tenis prinsă în plasa antidopingului după suspendarea Mariei Şarapova, în 2016, a continuat totuşi să-şi declare nevinovăţia şi a asigurat din nou, în septembrie anul trecut, că „nu a luat niciodată niciun produs interzis în mod intenţionat”.

Sentinţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv va fi pronunţată la o dată necunoscută deocamdată, durând de obicei la câteva săptămâni până la câteva luni după audiere. (Agerpres)

Facebook Comments