A început asfaltarea unor străzi din Secusigiu

by Andreea Radu

Primăria Secusigiu va demara în acest an mai multe lucrări de asfaltare, în prima fază cu fonduri de la bugetul local, iar mai apoi cu fonduri guvernamentale, pe programul Anghel Saligny. Nicio localitate nu a fost lăsată deoparte, există fonduri alocate și pentru Munar, și pentru Satu Mare, și pentru Sânpetru German, și pentru Secusigiu.

„Am promis că vom relua asfaltările în acest an și ne ținem de cuvânt. Am demarat proiectul finanțat de la bugetul local, care vizează asfaltarea mai multor străzi din localitatea Secusigiu. Au venit materialele pentru străzi, au venit utilajele și constructorul a dat drumul la lucrări. În paralel, lucrăm la celălalt proiect, care se realizează cu fonduri de la guvern, prin programul Anghel Saligny, care vizează asfaltarea de străzi în Munar, Satu Mare și Sânpetru German. Am finalizat proiectul tehnic, care a și fost ridicat în sistem și așteptăm să semnăn contractul la Ministerul Dezvoltării și să demarăm licitația. Sper ca lucrurile să se miște repede și să începem asfaltarea și pe acest proiect, probabil în toamnă.

Până atunci, pe străzile fără asfalt din comună am demarat lucrări de întreținere, care au început în Sânpetru German și vor continua zilele acestea și în celelalte localități“, spune primarul Gheorghe Grad.

Facebook Comments