Din cele 10 rafinării care funcționau în România la Revoluție, au mai rămas în funcțiune patru, din care doar trei mai produc carburanți. De la o capacitate-record de 34 milioane de tone de petrol în 1989, sectorul de rafinare românesc a procesat anul trecut 10,3 milioane de tone de țiței.
Concepția economică în perioada comunistă era strictă: să nu depindem de importuri și să producem totul în țară. Pornind de aici, petrolul juca un rol crucial, era pilonul pe care se baza întreaga economie: agricultură, textile, îngrășăminte, industria chimică, mase plastice, lacuri, vopseluri, cauciuc, fire și fibre sintetice.
Astfel că sistemul comunist a gândit o rețea de 10 rafinării cu concepte diferite, în funcție de zona țării și de specificul produselor: Petromidia Năvodari, Petrobrazi Ploiești, Arpechim Pitești, Petrotel Ploiești, Rafo Onești — acestea fiind unități mari, și Astra Ploiești, Vega Ploiești, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmănești și Surplacu de Barcău — de dimensiuni mai mici.
Cum industria românească, structurată pe verticală, pornea de la petrol, cantitățile procesate au crescut de-a lungul timpului. De exemplu, în anii 1975 în România se rafinau circa 20 de milioane de tone de țiței, pentru ca în ’88 și ’89 nivelul să ajungă la 34 de milioane de tone.
Însă această capacitate de prelucrare era cu mult peste consumul intern sau al capacității de extracție a României de la acea vreme, dar planul era să ajungem acolo la un moment dat. Până atunci, cantități uriașe de țiței erau aduse, în timpul regimului
comunist, din Iran. Le plăteam cu tractoare, ciment și alte produse, apoi îl prelucram în cele zece rafinării, iar, ulterior, vindeam
benzină și motorină în bazinul Mediteranei, către țările occidentale, la preț de dumping.
După 1990, situația evident că nu a mai putut continua, așa că industria petrolieră a început să urmeze o pantă descendentă. În prezent, mai funcționează doar patru unități de procesare a țițeiului. Trei dintre ele produc carburanți pentru transport, respectiv benzină și motorină: Petromidia Năvodari, din grupul Rompetrol (denumit astăzi KMG International), Petrobrazi Ploiești (aparținând OMV Petrom) și Petrotel Ploiești (deținută de Lukoil). O a patra rafinărie care mai funcționează astăzi este Vega Ploiești, care produce bitum, solvenți, combustibili lichizi pentru încălzire și alte produse speciale derivate din petrol.
„Economia, în general, și industria în principal, inclusiv cea de petrol și gaze, au avut (după 1990 — n.r.) o evoluție negativă o lungă perioadă de timp (aproximativ până în anul 2000) după care a început un proces relativ lent de refacere și revenire la performanțe din ce în ce mai bune”, spune profesorul Nicolae Napoleon Antonescu de la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești.
El enumeră, într-o lucrare denumită „Scurt istoric al industriei de petrol și gaze din România”, câteva evenimente importante care au marcat semnificativ industria de petrol și gaze din România, după Revoluție.
În 1990, se înființează S.C. Oil Terminal S.C. Constanța, pentru vehicularea țițeiului, produselor petroliere și petrochimice lichide și a altor produse și materii prime, în vederea importului, exportului și tranzitului. De asemenea, se înființează S.C. Conpet S.A. Ploiești, prin transformarea Întreprinderii de Transport Țiței prin Conducte, având ca obiect operarea sistemului național de conducte magistrale pentru transportul țițeiului din câmpurile de exploatare și de la Oil Terminal către rafinării. În același an, a fost desființat Ministerul Petrolului și transformat în Departament în cadrul Ministerului Economiei Naționale.
În anul 1991 s-a înființat Regia Națională a Gazului Metan Romgaz R.A. Mediaș și Regia Autonomă a Petrolului Petrom R.A. București. Totodată, în anul 1992, activitățile de foraj sonde, prepararea fluidelor de foraj și lucrările de construcții și montaj aferente forajului au fost reorganizate în 18 Societăți Comerciale de Foraj Sonde, privatizate ulterior. În anul 1993 s-a făcut privatizarea, prin MEBO, a S.C. Rompetrol S.A. și S.C.Petrostar S.A.
În anul 1995 apare Legea Petrolului, care este prima lege ce se referă exclusiv la hidrocarburi (țiței, gaze și condensat), și se înființează Agenția Națională pentru Resurse Minerale, instituție autonomă, în coordonarea primului-ministru, având atribuții directe în aplicarea Legii Petrolului și Legii Minelor.
În anul 1997 se înființează Societatea Națională a Petrolului Petrom S.A., prin fuziunea Petrom R.A. cu Compania Română de Petrol (CRP), având în componență toate unitățile de extracție a țițeiului și serviciile aferente și rafinăriile Petrobrazi și Arpechim Pitești, precum și toate benzinăriile (PECO), aparținând CRP.
În anul 1998, se înființează Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Mediaș, cu capital integral de stat, având cinci filiale cu statut de Societăți Comerciale (S.C. Exprogaz S.A. Mediaș, Tg. Mureș și Ploiești respectiv S.C. Distrigaz Sud S.A. București și S.C. Distrigaz Nord S.A. Tg. Mureș).
De asemenea, Rompetrol S.A. este achiziționat de omul de afaceri Dinu Patriciu și un grup de investitori locali și se extinde rapid prin deschiderea unei filiale în Olanda (1999) unde își stabilește și sediul central, urmând să preia rafinăria Vega Ploiești (1999) și Petros Ploiești (2000) care devine Rompetrol Well Services S.A. În anul 2001, Rompetrol cumpără rafinăria Petromidia, care devine Rompetrol Rafinare S.A., care dezvolta și o amplă rețea de benzinării în România și alte țări.
Tot în anul 1998, Lukoil, prima companie privată din Federația Rusă, achiziționează pachetul majoritar de acțiuni al rafinăriei Petrotel.
În anul 2004 au fost aprobate noua lege a Petrolului și Legea Gazelor, în condițiile alinierii standardelor românești la cele internaționale și, în special, cele din Uniunea Europeană. Tot SNP Petrom S.A. a fost privatizată prin achiziționarea a 51% din acțiuni de către OMV Group din Austria, compania primind ulterior numele OMV Petrom.
În anul 2005 se formează S.N. Romgaz S.A. Mediaș prin unirea Exprogaz S.A. și Depogaz S.A. De asemenea, au fost privatizate Distrigaz Sud, preluată de Gas de France, și Distrigaz Nord, preluată de E.ON Germania.
În anul 2007, România a sărbătorit 150 de ani de producție de petrol, după ce, în anul 1857, fusese prima țară din lume cu o producție înregistrată în statisticile oficiale. Tot atunci a fost construită și prima rafinărie din lume, la Râfov în județul Prahova, cam în apropierea autostrăzii București-Ploiești de astăzi.
„Datorită scăderii drastice a producției de țiței și gaze naturale, s-a început un amplu program de prospectare/explorare a unor noi zăcăminte de hidrocarburi, în special pentru gaze naturale, atât în zăcăminte convenționale, mai ales în platforma continentală a Mării Negre, cât și pentru zăcăminte terestre neconvenționale, respectiv în argile gazeifere (gaze de șist)”, a mai scris Napoleon Antonescu.
Astfel, americanii de la ExxonMobil și OMV Petrom au început în 2008 explorarea perimetrului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde o sondă săpată în 2012 a identificat posibile zăcăminte de gaze între 42 și 84 de miliarde de metri cubi. Companiile nu au luat încă decizia finală de a trece la etapa de exploatare, însă așteptările sunt optimiste, iar producția în acest perimetru ar putea începe în următoarea decadă.
Totodată, compania americană Chevron a început explorarea a două perimetre, în sudul litoralului și în sudul Moldovei, pentru a găsi gaze de șist, perimetre concesionate în 2010 de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale. La începutul anului trecut, Chevron a decis să se retragă din aceste proiecte, arătând că rezultatele explorărilor din România sunt inferioare proiectelor pe care le are compania în alte țări.
Sursa: agerpres.ro
