A FOST FINALIZATA MODERNIZAREA DRUMULUI DOROBANTI-MACEA

by Sida Voicu

Peste 10.000 de locuitori din comunele Macea şi Dorobanţi, agenţi economici şi participanţi la traficul de tranzit între România şi Ungaria vor beneficia de o nouă investiţie finalizată de Consiliul Judeţean Arad. Este vorba despre un tronson în lungime de trei km  din drumul judeţean 709J  care face legătura între cele două comune. Lucrarea a fost  finanţată prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 în cadrul unui parteneriat cu Compania Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria . Valoarea contractului de lucrări în baza căruia s-au executat lucrările este 2.157.600 lei (TVA inclus). Conexiunea rutieră este în atenţia autorităţilor locale în perspectiva deschiderii punctului de frontieră între cele două localităţi – anunţă Consiliul Judeţean Arad. 

DJ 709 J Dorobanţi – Macea a fost modernizat în continuarea lucrărilor derulate pe tronsonul Grăniceri – Sânmartin, parte a proiectului transfrontalier de reabilitare a drumului Elek – Grăniceri.

Astăzi am inaugurat o nouă investiţie în infrastructura rutieră a judeţului, mai precis modernizarea DJ 709 J Dorobanţi-Macea. Iată că printr-un proiect transfrontalier România – Ungaria am reuşit să aducem resursa necesară ca acest drum, până nu demult de pământ, să fie modernizat. Suma investită este de aproximativ două milioane de lei, din care 98% finanţare europeană, iar 2 % finanţare a CJ Arad. Este o muncă pe care am depus-o de a aduce mai mulţi bani europeni şi putem spune că pe programul transfrontalier, judeţul Arad a avut un succes deplin, accesând toate proiectele existente pe liniile de finanţare disponibile. Ne bucurăm că un drum pentru care, până acum, primarii celor două localităţi veneau în fiecare an şi solicitau fonduri pentru pietruire astfel încât drumul să fie măcar practicabil, astăzi este un drum modernizat. Cu aceasta îndeplinim încă o dorinţă a noastră, aceea ca vestul judeţului Arad să fie unul în care toată reţeau de drumuri să fie adusă la standarde europene”, a declarat Nicolae Ioţcu preşedintele CJ Arad.

Primarii comunelor Macea şi Dorobanţi, prezenţi la eveniment, şi-au manifestat mulţumirea. „Am încercat să transformăm acest drum de pământ în drum judeţean, pentru că există o legătură foarte strânsă între locuitorii comunei Macea şi cei ai comunei Dorobanţi, atât din punct de vedere agricol, economic, dar şi turistic şi cultural. Am simţit nevoia ca, în loc să facem prin Curtici – drum de o jumătate de oră între cele două localităţi cu maşina – să încercăm să ne legăm direct, pe o distanţă de şase kilometri. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, am ajuns să vedem că jumătate din acest drum a fost modernizat prin fonduri europene. Avem convingerea că la nivelul Consiliului Judeţean Arad vor continua eforturile de a finaliza această lucrare”, a declarat Vicenţiu Almasi, primarul comunei Dorobanţi.

Eu mă bucur că noi, măcenii din localitate, dar şi cei din localităţile limitrofe, aflate pe graniţă, acest drum, realizat pe fonduri transfriontaliere, vom beneficia de acest drum şi vom putea scurta durata de deplassre până în localitatea vecină, astfel încât colaborarea dintre cele două comune să fie şi mai strânsă şi mai benefică pentru toată lumea”, a subliniat Ioan Mercea, primarul comunei Macea.

Administraţia judeţeană a făcut economii de fonduri la lucrările de construire a DJ 709C Arad – Variaşu Mic şi de Elek – Grăniceri în care, pe partea română a fost modernizat DJ 709J Grăniceri – Sânmartin. Investiţiile pe proiecte tranfrontaliere au fost derulate în parteneriat cu Nemzeti Infrastruktura Fejleszto Zrt din Ungaria şi finanţate din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. În consecinţă, lucrările pe Dorobanţi – Macea au fost derulate din fonduri economisite, la care s-au adăugat bani din bugetul propriu al CJA. Consiliului Judeţean i-au rămas disponibili peste 800.000 de euro, de pe ambele proiecte transfrontaliere. Din aceste economii, au fost reabilitat, alături de Macea-Dorobanţi şi drumul Variaş Iratoş, în lungime de 5 km, dat în folosinţă anul trecut.

Facebook Comments