A decedat jurnalistul arădean Ioan Iercan

A decedat jurnalistul arădean Ioan Iercan
Presa arădeană este în doliu după dispariția publicistului Ioan Iercan, care s-a stins din viață luni, 18 mai 2026, la vârsta de 80 de ani.
Născut în localitatea Răpsig, județul Arad, Ioan Iercan a avut o carieră importantă atât în învățământ, cât și în presă. Absolvent al Facultății de Filologie din Timișoara, acesta a fost profesor și cadru universitar, iar după 1990 a devenit unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști ai Aradului.
Timp de aproape două decenii a activat la cotidianul „Adevărul de Arad”, unde a fost redactor și șef al Secției Politice, semnând numeroase editoriale, comentarii, interviuri și reportaje. După pensionare, a continuat să colaboreze cu publicațiile „Glasul Aradului” și „Observator arădean”, dar și cu postul local Info TV.
Membru al filialei arădene a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Ioan Iercan a fost apreciat pentru activitatea sa publicistică și distins cu Diploma de Excelență a Consiliului Local Municipal Arad.