A crezut că merge și așa. Prins în timp ce se plimba cu mașină fără numere de înmatriculare și fără permis

by Cristian Dobre

Știri Arad. Polițiștii Postului de Poliție Birchiș cercetează un bărbat pentru infracțiuni rutiere.

Ieri, 16 ianuarie a.c., polițiștii au depistat un bărbat de 49 de ani în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, pe raza localității Virișmort, fără a avea plăcuțe cu numere de înmatriculare montate pe autoturism. În urma verificărilor s-a constatat că acestea au fost retrase de către polițiști, întrucât autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică efectuată. De asemenea, polițiștii au mai constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis și conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Facebook Comments