A 17-a Bienală de Arhitectură de la Veneţia, amânată până în 2021

by Cristian Dobre

A 17-a Bienală de Arhitectură de la Veneţia, programată iniţial să se desfăşoare în perioada 29 august – 29 noiembrie 2020, a fost amânată pentru anul viitor din cauza pandemiei de COVID-19, au anunţat organizatorii acesteia luni, potrivit AFP.

„Decizia de a amâna Bienala de arhitectură până în mai 2021 este legată de recunoaşterea imposibilităţii realizării, la timpul potrivit, a unei expoziţii atât de complexe, de anvergură mondială”, au explicat organizatorii într-un comunicat.

Această bienală, intitulată „Cum vom trăi împreună?”, se va desfăşura între 22 mai şi 21 noiembrie 2021.

„Ultimele zile au clarificat realitatea cu care ne confruntăm”, a declarat Roberto Cicutto, preşedintele Bienalei de la Veneţia, care supraveghează mai multe evenimente, inclusiv cea mai cunoscută, Mostra, dedicată filmului.

„Cu cel mai mare respect pentru munca prestată de toţi, investiţiile făcute de participanţi şi luând în considerare dificultăţile cu care se confruntă toate ţările (…) am decis să îi ascultăm pe aceştia, iar ei sunt majoritatea, care au cerut amânarea Bienalei de Arhitectură”, a adăugat Cicutto.

Veneţia găzduieşte alternativ o bienală de artă contemporană în anii impari şi o bienală de arhitectură în anii pari. Această ordine va fi prin urmare inversată în următorii doi ani, arta contemporană urmând să fie găzduită de Oraşul Dogilor în 2022.

Creată în 1893, Bienala de Arhitectură este considerată unul dintre cele mai prestigioase evenimente artistice din Europa şi din lume.

Pe de altă parte, organizatorii Mostrei au confirmat în urmă cu o lună că aceasta va avea loc, aşa cum a fost planificat, în perioada 2 – 12 septembrie.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments