Benzina se scumpeşte iar înainte de weekend

by Andreea Radu

Prețul carburanților în România, 19 aprilie 2024. Benzina se scumpeşte din nou înainte de weekend, iar preţul motorinei stagnează. Cea mai ieftină benzină standard costă vineri 7,35 lei litrul, faţă de 7,31 lei litrul cât era miercuri, şi se găseşte la mai multe staţii Petrom şi Lukoil. La restul stațiilor din Bucureşti, benzina standard se găsește la prețuri între 7,36 şi 7,51 lei, de asemenea, în creştere. Pentru benzina premium, prețurile variază de la 7,86 lei la 8,16 lei, costuri în creştere, scrie antena3.ro.
Prețul minim pentru motorină standard, în București, stagnează de miercuri la 7,51 lei litrul faţă şi se găseşte la mai multe staţii Lukoil şi Socar. Preţul maxim ajunge la 7,63 lei litrul, în stagnare. Prețul pentru motorină premium este între 7,87 lei litrul şi 8,14 lei, de asemenea în creştere faţă de zilele precedente.
Anul trecut, preţul unui litru de benzină standard trecuse de 8 lei, în timp ce motorina standard depăşea 9 lei pe litru.

Facebook Comments