26 de cetăţeni din Bangladesh au încercat să treacă ilegal în Ungaria, ascunși în două mijloace de transport

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 26 de cetăţeni din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două autoutilitare conduse de cetățeni români.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, conducând două autoutilitare înmatriculate în România. Unul dintre șoferi transporta cutii de carton pentru o societate comercială din Franța, iar celălalt se deplasa fără încărcătură pe ruta România – Ungaria.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv într-un locaș special amenajat în partea din față a compartimentului destinat mărfii (perete dublu), în total, 26 de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 20 și 42 de ani, intrați legal în țara noastră.
În ambele cazuri, şoferii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun. .

Facebook Comments