UTA trebuie să confirme egalul de la Sepsi, iar „U” Cluj vine la Arad după puncte

by Sorin Haut

UTA se pregătește de un alt derby de tradiție pe teren propriu, după cel cu Petrolul Ploiești. De această dată la Arad vine nou promovata Universitatea Cluj, echipă cu suporteri la fel de pătimași și rivali de temut ai arădenilor, ținând cont în special de preferințele celor două peluze, cea utistă are relații strânse cu cei de la CSA Steaua, iar cea clujeană cu frații de la Dinamo. Punctele se vor da însă pe teren, acolo unde se anunță o încleștare destul de echilibrată, ambele echipe adunând puncte puține după primele patru runde, UTA 4, iar Clujul 2.  Deși are destule bătăi de cap, cu Batha și Dobrescu suspendați, Erico accidentat, plus Ubbink și Keseru ieșiți din formă, antrenorul Ilie Poenaru este optimist și încrezător că echipa sa va obține cele trei puncte: „Universitatea Cluj este o echipă imprevizibilă, ce te poate surprinde în orice moment și care are în componență jucători experimentați, cu meciuri în Liga 1 și o dinamică destul de bună. Din punct de vedere defensiv, creează densitate și agresivitate. Trebuie să jucăm repede, însă în același timp să fim atenți, pentru că au jucători capabili să facă diferența și mă refer la un Chipciu, Bălan, Filip, Pires sau Purece, care oricând te pot destabiliza. Trebuie să fim organizați și să recuperăm cât mai repede mingea. Dacă ne vom comporta așa cum o facem zi de zi la antrenament și având și ajutorul fanilor, eu zic că vom câștiga cele trei puncte.“ Universitatea Cluj este una dintre cele patru echipe ale Superligii care nu a cunoscut gustul succesului în acest debut de sezon, dar care a punctat la impresia artistică, în special în fața celor de la FCSB și CSU Craiova, cu care nu a pierdut. Nou promovata a ratat puncte și datorită celor două penalty-uri ratate în momente cheie ale partidelor de la Pitești, la scorul de 1-0 pentru ea și acasă, cu Petrolul, meci pierdut cu 1-0. Deși se aștepta la mai multe puncte după prestația din primele runde, Erik Lincar este convins că vor veni și victoriile, iar la Arad este proxima ocazie de a sparge gheața:

Lincar: „Sper să avem o energie bună la Arad, nu va fi deloc ușor”. Ex-utiștii Ilie și Tescan, absenți

„Sper să avem o energie bună la Arad. Jucăm pe un stadion pe care suporterii vin în număr mare și cred că așa va fi și sâmbătă. În cele patru jocuri pe care le-am avut, ne-am creat mai multe șanse decât adversarii, dar am strâns doar două puncte din 12 posibile. Eu sunt mulțumit de prestația jucătorilor și cred că, dacă sunt la fel de determinați, vom reuși să aducem și prima victorie. Cu UTA nu va fi deloc ușor, nici ei nu au puncte, noi două, ei patru, fiecare echipă dorește să își apropie victoria. Totul depinde de noi, trebuie să fim agresivi, să avem o formă bună și să marcăm mai multe goluri. E important să credem în ideile noastre, să fim curajoși și să încercăm să producem un fotbal bun. Mai repede sau mai târziu, aceste aspecte ne vor aduce punctele dorite. Presiune există în fiecare etapă, este important să ieșim din acest moment în care încă nu am reușit să câștigăm un joc”, a declarat antrenorul lui „U” înaintea partidei de sâmbătă, ora 19, de la Arad.

Bîrsan revine la un meci al UTA-ei: cu el la centru, arădenii pierdeau în prima etapă

La meciul de la Arad, Lincar ar putea conta și pe ultimul transfer, mijlocașul Gabriel Simion, pus pe liber de FCSB, dar nu și pe ex-utiștii Tescan, accidentat și Florin Ilie, suspendat. Meciul dintre UTA și Universitatea Cluj contează pentru etapa a cincea a Superligii la fotbal și va avea loc sâmbătă, 13 august, de la ora 19, pe Arena Francisc Neuman. Arbitrează Marcel Bîrsan, din București, ajutat la cele două margini de Adrian Popescu, Craiova și Ciprian Danșa, din Satu Mare, cu Szabolcs Kovacs din Carei, arbitru VAR. Bîrsan nu este un arbitru prea norocos pentru UTA, el fiind la centru și în prima etapă a Superligii, în eșecul cu 0-2 de la Pitești. De asemenea, arădenii l-au contestat nu o dată pe parcursul ultimelor două sezoane, cu decizii ce au dezavantajat în dese rânduri echipa arădeană.

Facebook Comments