Prima fotografie cu actorul Ryan Gosling în rolul lui Ken din filmul Barbie a stârnit un val de ironii pe internet

by Andreea Radu

Festival de ironii pe internet după publicarea primei fotografii cu actorul Ryan Gosling în rolul lui Ken din filmul Barbie. Internauții s-au întrecut în comentarii care de care mai acide legate de aspectul canadianului în vârstă de 41 de ani, scrie antena3.ro.
Cu părul aproape alb, bronz portocaliu și în boxeri inscripționați cu numele personajului. Așa apare Ryan Gosling în prima poză din filmul Barbie, în care îl interpretează pe nimeni altul decât pe Ken, iubitul protagonistei.
Fanii canadianului s-au întrebat, mai în glumă, mai în serios, cum au reușit stiliștii să-l facă să arate… complet neatrăgător.
„Ryan Gosling în rolul lui Ken este absolut înspăimântător. De ce joacă în acest film?!”, a scris un internaut.
„Simt că prea puțini oameni spun cât de înfricoșătoare este poza cu Ryan Gosling în filmul Barbie.”, a punctat un altul.
„Unde pot semna petiția de a-l primi înapoi pe ACEL Ryan Gosling din „Crazy, Stupid, Love”?”, s-a întrebat retoric o fană a actorului, cu referire la pelicula din 2011 a canadianului.
„Ryan Gosling este un bărbat chipeș, nu avea nevoie de piele portocalie și acel păr de-un blond exagerat.”, a comentat un utilizator de Twitter, care a încercat totuși să găsească o explicație pentru această înfățișare: „Să sperăm că asta înseamnă că avea un ego uriaș și se va schimba.”
Nu toți internauții au fost la fel de profunzi. „Arată oribil!”, a punctat o fană dezamăgită. În vreme ce alta a declarat că îi vine greu a crede că pelicula nu este, de fapt… un thriller psihologic.

Facebook Comments