Șoferi fără permis și băuți la volan

by Adrian Pavel

Polițiștii rutieri au depistat, în perioada 26 – 28 martie a.c., mai multe persoane, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice sau fără permis.

Astfel, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Arad au depistat, la data de 27 martie a.c., un bărbat de 31 de ani, din Aluniș, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Fântânele, având o îmbibație alcoolică de 0,72 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Tot la data de 27 martie a.c., polițiștii Postului de Poliție Felnac au depistat, pe raza localității Frumușeni, un bărbat de 26 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,68 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o alcoolemie de 0,67 mg./l. alcool pur în aerul expirat, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier, la data de 28 martie a.c., un bărbat de 52 de ani, din Ineu, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Curtici.

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Chișineu-Criș au depistat, duminică, un bărbat de 52 de ani, din Mișca, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 794, având o îmbibație alcoolică de 0,66 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Un bărbat de 49 de ani, din Lipova, a fost depistat de polițiștii orașului Lipova, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, fiind sub influența unei alcoolemii de 0,58 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, a fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele bărbaților fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, la data de 28 martie a.c., polițiștii orașului Ineu au depistat o tânără de 24 de ani, din Caraș-Severin, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 792/D, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Ineu au depistat, la data de 27 martie a.c., un bărbat de 58 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Agrișu Mare, având permisul de conducere suspendat.

Pe numele celor doi, au fost întocmite dosare penale pentru conducere fără permis pe drumurile publice.

Facebook Comments