USR PLUS cere montarea unor parapete conforme

by Adrian Pavel

Grupul consilierilor municipali USR PLUS solicită Primăriei Arad să inițieze procedurile pentru dotarea pasajelor rutiere Grădiște și Micălaca și a podului Decebal cu parapete metalice deformabile de tip N2 și H2, conforme normativului AND 593/2012 (http://bit.ly/AND593).

Cele trei pasaje rutiere sunt în prezent dotate cu un sistem ineficient, neconform cu standardele în vigoare și care a demonstrat încă o dată că nu poate să asigure protecție autovehiculelor, împotriva ieșirii de pe platforma drumului.

Numeroase autovehicule au părăsit carosabilul și au căzut de pe pasajele menționate, cel mai cunoscut fiind accidentul din octombrie 2018, când patru tineri s-au accidentat, doi decedând. Și atunci am solicitat administrației înlocuirea parapetelor. Din păcate, nimic nu s-a îmbunătățit.

Nu ne rămâne decât ca, alături de cetățeni, să generăm suficientă presiune publică. A funcționat în cazul pasajului pe sub calea ferată din Micălaca, redeschis în urma sutelor de solicitări venite de la dumneavoastră.

Vă rugăm să sprijiniți inițiativa aici: https://forms.gle/pgZMg5L7LgE5DrNN9

Facebook Comments