Mesaj de la cadrele medicale din Arad: „Un Guvern de papițoi ce își bate joc de noi / Cîțu, premierul finanțist a uitat ce a promis!“

by Adrian Pavel

În jur de o sută de membri Sanitas au pichetat astăzi sediul Prefecturii Arad cerând respectarea legii. Aceștia au susținut că Guvernul României minte și că își bat joc de munca lor.  „Din perspectiva cetățeanului, indiferent ce persoane ocupă fotoliile de ministru și de premier, dacă instituția guvernamentală și-a asumat ceva, promisiunea trebuie respectată! În discuțiile din ultimele patru luni pe care Federația SANITAS le-a purtat cu reprezentanții Ministerului Sănătății, ai Ministerului Muncii, ai Ministerului Finanțelor Publice și cu primul-ministru, ni s-a garantat că există resurse financiare pentru asigurarea creșterilor salariale prevăzute de lege începând cu 1 ianuarie 2021 şi pentru calcularea sporului de condiţii prin raportare la salariul aflat în plată. Dintr-o dată, aflăm că nu sunt bani la buget!“, susține Otinel Șandru, liderul Sanitas Arad.

Guvernul României discriminează!

Actualii guvernanți declară că nu sunt resurse financiare suficiente pentru Sănătatea și Asistența socială din România.

În schimb, există bani pentru conservarea pensiilor speciale, există bani pentru indemnizațiile sutelor de acoliți de partid care populează consiliile de administrație unde statul este reprezentat, există bani pentru mega-proiecte care, de 30 de ani, sunt doar pe hârtie și care, în realitate, satisfac obligațiile politice și interesele de grup.

Conform statisticilor internaționale, România are cel mai mic buget pentru Sănătate din Uniunea Europeană: 5,6% din PIB, față de media europeană de 9,9%. (sursa: https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/DDN-20201202-1) În euro, aceasta înseamnă doar 580 de euro pe cap de locuitor (date valabile pentru 2018, conform Eurostat). Comparați cu media la nivelul UE, care este de 2.982 euro/locuitor!

 

SANITAS cere Guvernului României să respecte legislația acestei țări!

 

„Cerem guvernului să învețe lecția crizei sanitare pe care o traversează întreaga lume și să acorde importanța cuvenită Sănătății și Asistenței sociale! Cerem să asigure resursele necesare bunei funcționări a celor două sisteme, inclusiv pentru salarizarea corectă și nediscriminatorie a angajaților care se află, de mai bine de unsprezece luni în lupta cu noul coronavirus!“, spun membri Sanitas.

Facebook Comments