Fost fotbalist la UTA, acum tunde vedetele lui Bayern Munchen

by Sorin Haut

Alexandru-Remus Giurgiu a jucat alături de Dennis Man și Adrian Petre la UTA, însă viața l-a adus acum tocmai în Germania, unde se ocupă de frizurile vedetelor de la Bayern Munchen. Fost coleg la Arad și cu George Țucudean, Cristi Bălgrădean sau Florin Purece, Giurgiu a părăsit România acum mai bine de patru ani, iar acum are un salon de frizerie și se ocupă inclusiv de vedetele lui Bayern Munchen.

„În anul 2016, în luna martie, am ales să părăsesc România. Am fost curier la început, iar în timpul liber joc fotbal la o echipă de liga a 7-a. După trei ani și jumătate foarte grei, am reușit prin multă muncă să-mi îndeplinesc visul, după ce mi-am deschis propriul meu salon de frizerie, doar pentru bărbați”, a povestit arădeanul, pentru ProSport.

Locația este în apropiere de Munchen, în localitatea Geretsried. Pe parcurs, vedetele lui Bayern au aflat de noul salon, iar Joshua Zirkzee, Oliver Batista-Meier și Leon Dajaku au venit să se tundă la frizeria românului. (sursă: prosport.ro)

Facebook Comments