Ioan Gligor: Un număr însemnat de arădeni puteau fi testați la timp, dacă șefii CJA ar fi ținut cont de proiectul PSD Arad

by Andreea Radu

Consilierii județeni PSD Arad au votat astăzi achiziționarea unui al doilea aparat de testare PCR pentru Arad, în condițiile în care în ultimele săptămâni noi am cerut insistent acest lucru și am formulat o hotărâre de consiliu în acest sens, care a fost însă ignorată de conducerea CJA. Ne întrebăm, în mod legitim, câți arădeni puteau fi testați în mod suplimentar, dacă achiziția s-ar fi făcut la vreme și s-ar fi dat curs proiectului social-democrat, spune consilierul județean PSD Arad Ioan Gligor.

„Motive de îngrijorare există iar gravitatea situației de la Arad este accentuată de lipsa de reacție și mobilizare a autorităților locale. Absența transparenței, a sincerității față de oameni, pe fondul inabilității de a gestiona criza sunt constante ale atitudinii conducerii CJA. Nu mai departe de astăzi, Iustin Cionca a recunoscut senin că nu are habar când se vor regăsi în planul de tratament COVID toate medicamentele necesare, asta după ce subiectul este în dezbatere publică de un număr bun de zile. Orice minut este prețios în lupta cu pandemia și nu ne putem permite să pericilităm sănătatea arădenilor doar pentru că domnii din conducerea CJA au viteze și randament scăzut de reacție”, afirmă consilierul social democrat Ioan Gligor.

 

Facebook Comments