Mai aproape de… retrogradare: CS Afumaţi – UTA 2-0!

by Sorin Haut

Nici măcar şocul schimbării antrenorului nu a deblocat UTA, care s-a mai făcut o dată de râs, astăzi, de data asta pe terenul unei codaşe din Liga a II-a. A fost 2-0 pentru CS Afumaţi, dovadă că lotul actual e foarte departe de aşteptări şi până la urmă de obiectiv, fiind mai aproape de retrogradare decât de promovare. Cu mari probleme de atitudine şi exprimare, utiştii au arătat foarte rău şi în acest meci, cu o linie de fund tot mai nesigură, dovadă că Ciucă a şi fost eliminat la mijlocul reprizei secunde. UTA nu a avut consistenţă în atac, iar toate asta au condus la un nou rezultat care e aproape să compromită sezonul arădenilor. Prima parte a fost controlată de gazde, care au ratat ocazii bune prin Olariu şi Avram, ambii în două rânduri şi Vlada, în vreme ce replica UTA-ei a venit o singură dată, Stahl şutând slab din 7 metri, după o acţiune individuală.
Continuă figuraţia arădenilor
Tot Afumaţiul a început mai bine şi mitanul secund, iar în minutul 52 a deschis scorul: pe o contră, Vlada l-a deschis bine în careu pe V.Ştefan, iar juniorul gazdelor a înscris cu un şut la colţul lung. Dezastrul a fost completat de Ciucă, care în minutul 66 a primit al doilea galben şi a fost eliminat, după ce Cîrstocea pierduse o minge la mijlocul terenului. Perju a ratat desprinderea în minutul 71, Grahovac salvându-şi echipa şi la şutul aceluiaşi Ştefan, din lovitură liberă de la 18 metri. Finalul a găsit-o în genunchi pe UTA, iar în prelungiri s-a făcut 2-0, Nicolae marcând după ce l-a driblat şi pe Grahovac. Înfrângere care aruncă echipa arădeană pe un incredibil loc 12, la doar două puncte peste zona retrogradabilă!
Cine mai plăteşte?!
Ar fi cazul ca Falub – care spunea la prima apariţie în faţa presei că aducerea atacanţilor nu e o prioritate – şi cei aflaţi (încă) în conducerea clubului să se trezească. E timpul măsurilor urgente şi dure, atât financiare cât şi de ordin sportiv. Altfel vorbim de încă un sezon ratat. Adrian Falub a optat pentru următoarea formulă: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Păcurar, Tănase, Cârstocea (73 Asani) – Stahl (69 Manea), Curtuiuș, Buleică (59 Toma).
Falub: ”Ne aşteaptă o muncă grea”
”Nu sunt multe lucruri de spus despre meci, cred că Afumații au fost mai buni astăzi. Ne-au bătut, să uităm meciul acesta, să ne gândim ce facem de acum. Ne așteptă o muncă grea. De luni să intrăm să ne cunoaștem mai bine, să ne pregătim bine pentru meciul care urmează. Vreau să uităm meciul acesta, au câștigat pe merit”, a apreciat antrenorul Adrian Falub. (foto: uta-arad.ro)

Facebook Comments