STEAUA S-A CALIFICAT ÎN PLAY-OFF-UL LIGII CAMPIONILOR

by Sorin Haut

Steaua București s-a calificat în faza play-off a Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a învins formația cehă Sparta Praga cu scorul de 2-0 (1-0), pe Arena Națională din Capitală, în manșa a doua a turului al treilea preliminar al competiției.

Steaua s-a impus prin ”dubla” lui Nicolae Stanciu (31, 62), după 1-1 în meciul de la Praga. ”Roș-albaștrii” și-au asigurat astfel prezența în grupele Europa League, în cazul în care ar fi eliminați din play-off-ul Champions League.

Steaua a dominat debutul jocului și a atacat în valuri, iar Stanciu a avut prima oportunitate, însă șutul său a fost reținut de portar (11). Sparta a replicat un minut mai târziu, dar Niță a reținut balonul expediat de Lafata (12), apoi fiind la post și la șutul lui Konate (14).

Pintilii a creat și el pericol la poarta lui Bicik (19), dar mingea sa a trecut pe lângă vinclu. Enache a avut o bună ocazie de gol (26), însă un fundaș a respins din fața porții mingea reluată cu capul în urma centrării lui Hamroun.

Steaua a reușit să deschidă scorul (31), prin Stanciu, care a marcat cu un șut superb sub transversală din marginea careului.

Vicecampioana României își putea dubla avantajul (37), când Tamaș a fost aproape să îl surprindă ieșit pe Bicik cu o lovitură liberă de la circa 50 de metri.

Popa a fost și el aproape de gol, dar a trimis peste poartă din mijlocul careului (41).

Ocaziile Stelei se puteau răzbuna în minutul 43, când apărarea stelistă a bâlbâit mingea la o fază, iar Niță a ieșit hazardat, Sparta a marcat prin Lafata, însă golul a fost anulat pentru un presupus ofsaid.

Steaua a început în forță repriza de a doua, iar Hamroun a ratat două șanse bune, șutând prima oară pe lângă poartă (46), iar apoi fiind blocat in extremis de portarul Bicik (49).

În plus, Sparta a rămas în zece oameni din minutul 51, când Brabec a fost eliminat pentru al doilea cartonaș galben, după un fault asupra lui Golubovic.

Hamroun și-a mai încercat încă o dată șansa (56), dar șutul a fost respins de Bicik. Apoi, Sparta a avut o acțiune prelungită, iar Zahustel (59) a tras la colțul scurt, iar Niță a acordat corner.

Stanciu a marcat și al doilea gol al Stelei (62), cu un nou șut din afara careului, după o pasă venită de la Gabi Tamaș.

Sparta a încercat să revină în joc, cu un șut de la distanță al lui Konate (69), dar balonul s-a dus pe lângă țintă.

Hamroun a mai irosit o nouă oportunitate (78), mingea expediată de el ocolind poarta.

Cu Stanciu în formă de zile mari, Steaua a câștigat meritat, în fața unei echipe care a avut o prestație modestă, iar vineri își va afla adversara din faza play-off a Ligii Campionilor.

În schimb, Astra Giurgiu a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a fost învinsă de FC Copenhaga cu scorul de 3-0 (3-0), miercuri, pe stadionul ”Telia Parken” din capitala Danemarcei, în manșa a doua a turului al treilea preliminar al competiției, partida tur încheindu-se la egalitate, 1-1.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments