LIBERALII CHEAMA ARADENII IN STRADA, SA PROTESTEZE IMPOTRIVA GUVERNULUI PONTA

by Cosmin Mihuta

Co-președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș, anunță că liberalii vor picheta, vineri, între orele 11:00 și 14:00, în fața Prefecturii Județului Arad, pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Totodată, tânărul liberal îi invită alături de ei pe toți arădenii care s-au săturat de Victor Ponta și care își doresc ca acesta să plece din fruntea Guvernului.
„Aș vrea să vă anunț că vineri, între orele 11:00 și 14:00, PNL Arad va organiza un miting pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta. Mitingul, care a fost aprobat deja de către autorități, va avea loc pe trotuarul din fața Prefecturii Județului Arad, adică între clădirea Primăriei și cea a Universității Aurel Vlaicu. A fost ales acest interval orar pentru că este exact momentul în care moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată în Parlament. Suntem conștienți că nici ora și nici temperaturile ridicate nu sunt tocmai de partea noastră, dar lupta pentru democrație și împotriva corupției trebuie dusă chiar și în aceste condiții neprielnice unei astfel de manifestații. Tot pe această cale, îi invităm alături de noi pe toți cei nemulțumiți de atitudinea sfidătoare a premierului Victor Ponta. Îi invităm alături de noi pe toți cei care s-au săturat să audă că «votul este o lozincă». Pe toți cei care consideră că Victor Ponta trebuie să fie egal în fața legii și să se pună la dispoziția Justiției, pentru a se putea dovedi dacă este vinovat sau nu de cele 19 infracțiuni cu iz penal de care este acuzat. Prezența lui Victor Ponta în fruntea Guvernului aduce României probleme de imagine extreme de grave, iar credibilitatea țării noastre în raport cu partenerii externi scade cu fiecare zi pe care acest premier o petrece în funcție”, a declarat co-președintele TNL Arad, Andrei Fuliaș, care a mai adăugat că liberalii au creat deja și un eveniment pe rețeaua de socializare Facebook, intitulat „Miting pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului”.

Facebook Comments