SA INVESTIM IN COPII SI TINERI, O PROVOCARE PENTRU COMUNITATE

by webeditor

Consiliul local al municipiului Arad, prin Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară, organizează în perioada 27-29 mai 2014 o Conferință a serviciilor sociale cu tema „Să investim în copii şi tineri – o provocare pentru comunitate”.
La această conferință sunt invitați să participe o parte dintre membrii marcanți ai Rețelei Europene Sociale /ESN, directori ai direcțiilor sociale din 10 municipii din țară, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ONG-uri și alte instituții partenere.
Conferința de la Arad se organizează ca urmare a bunei colaborări cu Rețeaua ESN și are ca scop diseminarea informațiilor utile din domeniul serviciilor sociale, prin implicarea părților interesate.
Din partea ESN participă un număr de 5 persoane, care fac parte din bordul de conducere al ESN, între aceștia este si dl. Philip Cotterill – un bun prieten al Aradului – expert în servicii sociale, care a colaborat cu Aradul încă din anul 1997.
Tema conferinței este – Să investim în copii și tineri – o provocare pentru comunitate. Această temă este de actualitate atât în România, cât și la nivel european, iar prin intermediul prezentărilor pregătite de invitați, se va putea disemina informația actualizată în domeniul serviciilor sociale.
În cadrul conferinței se vor face prezentări de specializate de către partenerii din ESN, din municipiile invitate și din Arad.
La secțiunea „schimb de bune practici” vor fi prezentate tematici de către persoane cu dizabilități, familii cu mai mulți copii și specialiști din cadrul rețelei ESN.
La workshop-uri/atelierele de lucru s-au ales tematici de actualitate, cum ar fi – copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate; cum au răzbit în viață tinerii ieșiți din instituții de ocrotire; sau – cum se pot integra copiii romi în cadrul comunității. Aceste teme vor fi abordate pragmatic de către participanți, prin implicarea unor specialiști din cadrul DDAC, membri ai societății civile și a partenerilor ESN
La finalul conferinței se vor completa chestionare de feek-back pe baza cărora vom afla exact impactul conferinței asupra participanților.

Facebook Comments