79 de ani de legendă: UTA, la ceas de sărbătoare! O moștenire de neprețuit în istoria Aradului

by Sorin Haut

18 aprilie 1945 este poate cea mai importantă zi din istoria Aradului, ziua în care Baronul Francisc Neuman ne lăsa o moștenire de neprețuit, UTA! O ITA invincibilă la începuturile sale și în principal în primele trei decenii de viață, iar cele șase titluri de campioană și două Cupe ale României o pun la loc de cinste în fotbalul românesc, printre cele mai titrate și respectate cluburi din țară.

De asemenea, momentul Feyenoord, cu acea minune din 30 septembrie 1970, când clubul fanion al orașului nostru obținea cea mai importantă performanță europeană, eliminarea deținătoarei Cupei Campionilor la acea vreme, fac din UTA o echipă de legendă!

Bătrâna Doamnă, cum a fost alintată de reputatul gazetar Ioan Chirilă datorită eleganței jocului său, se identifică și prin minunații și numeroșii ei suporteri, care duc cu îndârjire mai departe dragostea și respectul pentru culori și tradiție.

Mai jos aveți scurta poveste a întemeierii clubului, povestită de profesorul Dionisie Piroș:

,,…Baronul s-a ținut de cuvânt. A convocat o mică ședință în clădirea de lângă stadionul UTA, cea cu etaj, din dreapta (n.r. Grădinița). A fost prezent, desigur, baronul, contabilul-șef Gerold, care pe vremuri fusese portar la AMEFA, directorul comercial Herzog, încă doi-trei angajați și ceva ziariști. Întâmplător, și eu, care aveam 15 ani, eram tânăr elev și jucam tenis la UTA.

Francisc Neuman a anunțat intenția lui de a avea o echipă. Un cadru foarte simplu, în jurul unei mese de ping-pong, verde, ca și cele de astăzi, dar din lemn. Clădirea era destul de modest mobilată. Acolo s-a semnat procesul verbal, totul a durat maximum jumătate de oră. Toți veniseră din fabrică, apoi s-au întors în fabrică. Nu era o mare ședință, anunțată, cu ordine de zi. S-a ales denumirea ITA, după numele fabricii, Industria Textilă Arădeană, iar ultima problemă rămânea alegerea culorilor. S-a propus verde-alb, dar baronul a răspuns că verdele nu era chiar adecvat pentru acele vremuri în România. El, fiind un mare simpatizant al echipei Arsenal, din Londra (acolo își făcuse studiile, mergea la meciurile echipei), a propus roşu-alb. S-a acceptat această variantă și a rămas ITA, cu roșu-alb.” – prof. Dionisie Piros

La mulți ani, UTA!

Facebook Comments