750 de milioane de lei a plătit România într-un an de cazare a refugiaților ucraineni

by Andreea Radu

750 de milioane de lei a plătit statul unor persoane fizice și firme care au cazat cetățeni ucraineni. Banii încasați astfel de persoanele fizice, peste 2.000 de lei pe lună pentru o persoană cazată, nu trebuie declarați la ANAF și nu se datorează pentru ei nicio taxă. „Până în prezent, în scopul decontării din bugetele lnspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență/lnspectoratului pentru Situații de Urgență București-llfov a cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina a fost alocată suma de 750,07 milioane lei”, se arată într-un document, conform b1tv.ro.
Nu există o evidență centralizată a celor care primesc bani, însă primăriile pot face controale. În multe cazuri, cazarea refugiaților a devenit o afacere foarte bună. Pentru cazarea a patru persoane din Ucraina într-un apartament, de exemplu, se poate trece de venituri de 8.000 de lei pe lună, bani ce nu se declară și nu se impozitează.
În comparație, o chirie ar fi mult mai mică, banii ar trebui declarați la ANAF și taxați. Sumele pe care le primesc de la autorități persoanele care găzduiesc cetățeni ucraineni, respectiv 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare, reprezintă cheltuieli decontate și nu un venit pentru care cei care îl încasează, astfel că nu datorează pentru aceste sume impozit și contribuții, a transmis, anul trecut, ANAF pentru Profit.ro.
De asemenea, nu trebuie să depună nici Declarația Unică.

Facebook Comments