52 de cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera, pe la Nădlac

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac I și Nădlac II au depistat 52 de cetăţeni din Bangladesh, Siria, Pakistan, Nepal și Sri Lanka care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru mijloace de transport, respectiv pe jos.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, trei cetățeni români, care conduceau un ansamblu rutier și două autoutilitare, toate înmatriculate în România.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijloacelor de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentele pentru marfă, respectiv în cabina de dormit a unei autoutilitare, cincizeci de cetățeni străini.
Aceştia au fost conduşi la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan, Siria și Nepal ce intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în diferite state din Spaţiul Schengen. O parte dintre aceştia au solicitat o formă de protecţie pe teritoriul României, alţii figurau ca fiind intraţi legal în ţara noastră.
Și polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, au efectuat controlul amănunţit asupra unei autoutilitare conduse de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperiți în cabina de dormit a autoutilitarei, cinci cetăţeni străini. Despre aceştia, colegii noștri au stabilit faptul că sunt cetățeni din Siria, solicitanţi de azil.
De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 20 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Bangladesh, în vârstă de 21 respectiv 29 de ani şi figurau ca fiind intraţi legal în ţara noastră.
În toate cazurile, şoferii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Facebook Comments