47 de persoane au fost reținute în dosarul privind traficul de migranţi

by Florian Popa

La data de 28 februarie 2023, Poliția Română, Poliția de Frontieră și D.I.I.C.O.T. au desfășurat o acțiune pentru combaterea traficului de migranţi. 47 de persoane au fost reținute, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.
În cursul acestei zile, urmează a fi sesizați judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul tribunalelor din Timiș, Arad și Caraș-Severin, cu propunerea de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile.
1. Într-una din cauze, aflată pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, s-a reținut că, în perioada 2022 – februarie 2023, mai multe persoane, din judeţul Timiş, ar fi constituit un grup infracţional organizat, cu lideri externi, aflaţi pe teritoriul Uniunii Europene, care ar fi avut ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României, respectiv în județul Timiş şi, ulterior, transportarea prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României cu Ungaria de grupuri de migranţi spre ţări din Europa Centrală și de Vest.
Migranții ar fi achitat prin sistemul „hawala” sume semnificative de bani, pentru a fi adăpostiți în imobilele administrate de către unii dintre membrii grupării și pentru preluarea în vederea transportării spre vest.
În intervalul octombrie 2022 – februarie 2023, în urma activităţilor de desfăşurate de polițiștii I.G.P.F., la punctul de frontieră P.T.F. Nădlac II au fost interceptate și oprite 17 (şaptesprezece) transporturi ilegale organizate de grupul infracțional, fiind identificaţi peste 430 de migranţi, care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.
2. Într-o altă cauză, s-a reținut că, începând cu luna noiembrie 2022, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, structurat pe două segmente și mai multe paliere de lucru, care ar fi acționat coordonat în scopul transportării, adăpostirii și îndrumării unor migranți de origine afro-asiatică, în vederea obținerii de importante foloase materiale pentru fiecare dintre membrii acestuia.
Grupul infracțional organizat ar fi fost structurat pe două segmente: segmentul I care ar fi acționat la nivelul Municipiului Timișoara și în împrejurimile acestui oraș, care s-ar fi ocupat cu adăpostirea și transportarea migranților către locurile de îmbarcare în ansambluri rutiere de transport marfă, și segmentul II, format din șoferii de tir, care ar fi preluat migranții, pe care i-ar fi ascuns în ansamblurile rutiere conduse de ei, pentru a-i trece fraudulos frontiera de vest a României.
Astfel, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, membrii grupului ar fi comis 34 de fapte de trafic de migrați sub forma transportării, adăpostirii și îndrumării acestora.
Totodată, membrii grupării care ar fi acționat în cadrul segmentului II al grupării infracționale – șoferi profesioniști de transport internațional marfă – au fost depistați de către polițiștii din cadrul I.G.P.F. în 10 rânduri, în punctul de trecere al frontierei dintre România și Ungaria, în timp ce transportau, ascunși în vehiculele conduse de aceștia, peste 200 de migranți, transportați și adăpostiți anterior de membrii grupării infracționale din segmentul I.
De asemenea, membrii grupului infracțional ar fi dezvoltat legături infracționale cu persoane din cadrul unor instituții ale statului, reușind, cu ajutorul unor funcționari din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș, să preia în mod ilegal mai mulți migranți minori, depistați de autorități neînsoțiți de părinți sau alte rude.
În acest scop, membrii grupului infracțional fie au prezentat documente emise de autoritățile din Siria, a căror autenticitate să nu poată fi verificată, fie au scos efectiv minorii din centrul de protecție, fără nicio justificare.
12 persoane au fost conduse la audieri, fiind reținute 3 persoane pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, iar 2 persoane au primit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
3. În alt dosar penal, aflat pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, s-a reținut că, pe teritoriul României ar fi fost constituit un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, fiind comise 10 acte materiale de trafic de migrați sub forma transportării, adăpostirii și îndrumării acestora, vizând 50 de migranți.
Astfel, urmare a perchezițiilor efectuate ieri, 28 februarie a.c., de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au fost reținute 22 de persoane, acestea urmând a fi prezentate magistraților Tribunalului Arad, cu propunerea de arestare preventivă.
4. Într-un alt caz, s-a reținut că, în perioada 2022 – 2023, mai multe persoane, din județul Caraș-Severin, cu vârste între 19 și 29 de ani, ar fi pus bazele unui grup infracțional organizat, la care au aderat alte patru persoane din judeţul Timiş, având drept scop comiterea infracțiunilor de trafic de migranți, cu scopul de a obține beneficii financiare substanțiale.
Membrii grupului infracțional ar fi acționat coordonat, în vederea racolării, îndrumării, călăuzirii şi transportării unor grupuri de migranţi, pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României.
În fapt, migranții ar fi fost trecuți ilegal frontiera de stat româno-sârbă, în județul Caraș-Severin, după care ar fi fost transportaţi, cu diferite autoturisme, schimbate în mod frecvent, în județul Timiș. Aici migranții au fost predați altor persoane, în vederea scoaterii frauduloase din România, având ca destinaţie ţări din Europa de Vest.
După predarea migranților de către segmentul coordonat de membrii grupului în locurile prestabilite, aceștia ar fi fost transportați în municipiului Timișoara, în diferite locații, unde au fost găzduiți temporar în apartamente/imobile închiriate, până la reorganizarea grupurilor, în vederea scoaterii din țară, prin județul Arad.
În cadrul activităților de documentare, au fost identificate și monitorizate mai multe transporturi de migranţi organizate de membrii grupului infracțional, grupuri formate în general din 3 -15 persoane. În perioada octombrie 2022 – februarie 2023, au fost depistate 11 persoane, introduse fraudulos pe teritoriul României, toate de origine afro-asiatică, dintre care 2 minori, care ar fost transportaţi de membrii reţelei.
7 persoane, 2 femei și 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind arestate preventiv.
În total, în urma perchezițiilor efectuate, la data de 28 februarie 2023, au fost depistați, în mai multe locaţii din municipiul Timişoara, 165 de migranți, care au fost conduși la audieri.
De asemenea, au fost identificați și ridicați 86.300 de euro, 25.630 de lei și 3.005 dolari, 3 pistoale cu bile, o cantitate de substanță vegetală, mai multe telefoane mobile și înscrisuri.
Totodată au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 13 autoturisme, în valoare totală de 51.500 de euro.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi Criminalistic.
Activitățile au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bucureşti, Timişoara, Alba, Oradea, Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Caraș-Severin, Arad și Dâmboviţa.
La acțiune, au participat polițiștii inspectoratelor de poliție județene Timiş, Caraş-Severin, Arad, Alba, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, I.T.P.F. Timişoara, I.T.P.F. Oradea, S.T.P.F. Timiş, S.T.P.F. Arad, S.T.P.F. Caraş Severin, S.T.P.F. Mehedinţi, S.T.P.F. Satu Mare, S.P.F. Nădlac, S.P.F. Curtici şi S.P.F. Vârşand și jandarmii Brigăzii Specială de Intervenție a Jandarmeriei București, inspectoratelor județene de jandarmi Timiș, Arad, Caraş-Severin, Alba și Satu Mare.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Facebook Comments