Noul an școlar începe într-un context dificil pentru educația din România. Aproximativ 425.000 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani se aflau în afara sistemului de învățământ în anul școlar 2024-2025.
În același timp, numărul elevilor care învață în clase cu predare simultană a ajuns la 99.354, iar sistemul educațional funcționează cu 4.321 de cadre didactice mai puține decât în urmă cu un an.
În acest context, Organizația Salvați Copiii și brokerul de investiții Investimental lansează campania „Investiție în educație”, prin care companiile, investitorii și oamenii de afaceri sunt invitați să sprijine accesul la educație al copiilor vulnerabili.
Fondurile strânse vor fi direcționate către programele educaționale derulate de Salvați Copiii pentru minorii expuși riscului de sărăcie și excluziune socială. Acestea includ activități pentru prevenirea abandonului școlar, programe de tip „Școală după Școală”, educație remedială, consiliere și sprijin socio-economic acordat familiilor.
Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii, atrage atenția că sărăcia nu presupune doar lipsa resurselor materiale, ci și restrângerea perspectivelor pe care le are un copil.
„Educația este cea mai valoroasă investiție pe care o putem face. Fiecare copil care rămâne la școală și primește sprijinul de care are nevoie are șansa să devină un adult care contribuie, inovează și schimbă în bine comunitatea din care face parte”, a declarat Gabriela Alexandrescu.
Campania aduce educația în atenția mediului de afaceri prin intermediul unui concept simbolic inspirat din lumea financiară: „ETF – Educația Tinerilor în Formare”. Inițiativa a fost lansată în cadrul unui eveniment găzduit de Bursa de Valori București.
Portofoliul simbolic nu cuprinde produse financiare, ci poveștile reale ale unor copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială. Utilizatorii pot descoperi aceste povești pe site-ul Investimental, iar cei care apasă butonul „Investește” sunt direcționați către pagina campaniei Salvați Copiii, unde pot face o contribuție reală.
„Educația Tinerilor în Formare – ETF – este un produs simbolic, format din poveștile copiilor care au nevoie de noi, însă investiția pe care o propunem este cât se poate de reală. Atunci când investim în educația copiilor, orizontul este lung, dar randamentul ne privește pe toți”, a declarat Valentina Berevoianu, CEO Investimental.
425.000 de copii din România sunt în afara sistemului de învățământ. Campanie pentru sprijinirea educației celor vulnerabili