41% DINTRE ROMANI ISI VERIFICA DISPOZITIVUL MOBIL DE PESTE 200 DE ORI IN 24 DE ORE

by webeditor

Un procent de 41% dintre deținătorii români de dispozitive mobile inteligente, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, își verifică terminalul de peste 200 de ori în 24 de ore, iar o treime dintre aceștia utilizează un astfel de dispozitiv imediat ce se trezesc dimineața, reiese din rezultatele studiului ‘Utilizarea dispozitivelor mobile în România’, realizat de EY România și publicat miercuri.

Printre principalele concluzii ale cercetării se mai regăsește faptul că 66% dintre respondenți spun că, din momentul trezirii și până se uită la dispozitivul mobil, trec sub 30 de minute, iar pentru 52% dintre cei chestionați verificarea terminalului pe care îl dețin se face între 11 și 50 de ori în fiecare zi.

Cea mai mare frecvență de utilizare a dispozitivelor mobile, de peste 200 de ori în 24 de ore, se constată la segmentul de vârsta 25-35 de ani (41%). Următorul segment cu frecvența mare de utilizare este cel cuprins între 45-55 de ani (26%).

În plus, 98% dintre respondenți folosesc dispozitivele mobile pentru apelare, 91% pentru acces email, câte 89% pentru expediere de mesaje, respectiv pentru căutare pe Internet, și 86% pentru camera foto. Doar 34% le folosesc pentru shopping și 22% pentru diseminarea de fișiere.

Conform studiului, 45% dintre utilizatorii dispozitivelor mobile folosesc între 8 și peste 10 aplicații, 21% între 5 și 8 aplicații și 33% între una și 5 aplicații. În funcție de vârsta celor intervievați, cei care folosesc cele mai multe aplicații au între 35 și 45 ani, urmați de cei de 25-35 ani.

În ceea ce privește frecvența de utilizare a dispozitivelor mobile, și ținând cont de fiecare categorie de vârstă, utilizatorii de peste 50 de ani dețin în cea mai mare proporție telefoane mobile (15%), cei de 45-55 ani dețin phablete (30%), cei de 35-45 ani dețin smartwatch (49%) și tablete (40%), în timp ce respondenții de 25-35 ani au o brățară fitness, iar respondenții de 18-25 ani smartphone.

Respondenții de 25-35 ani sunt primii dintre cei care utilizează dispozitivul mobil imediat ce se trezesc dimineața (33%), urmați de cei de 35-45 ani (29%) și cei de 18-25 ani (19%). Cel mai puțin preocupați de utilizarea dispozitivului mobil dimineața sunt cei de 35-45 ani (40%), cei de 45-55 ani (26%).

Pe de altă parte, utilizatorii din segmentul de vârstă 35-45 de ani sunt cei mai importanți consumatori de conținut video, urmați de respondenții de 25-35 ani. Așa cum era de așteptat, generația celor de 18-25 ani consumă mai mult conținut video decât cea a celor de peste 55 de ani, care, într-o proporție mare, declară că nu consumă niciun conținut video.

Studiul realizat de EY România este structurat pe cinci secțiuni din care s-au extras datele relevante privind frecvența utilizării dispozitivelor mobile și tipurile de conținut accesat în funcție de vârsta utilizatorilor. (agerpres.ro)

Facebook Comments