3,5 tone de produse biocide confiscate în vama Borș vor fi distribuite în județul Arad

by Andreea Radu

Direcţia de Sănătate Publică a anunţat, joi, că 14 tone de produse biocide care făceau parte dintr-un transport oprit şi confiscat în Punctul de Trecere a Frontierei Borş vor fi distribuite către personalul din prima linie din lupta cu noul coronavirus din Bihor, Arad și Hunedoara.
Potrivit comunicatului DSP, decizia a fost luată de comandantul acţiunii, secretarul de stat dr. Raed Arafat, care a avizat favorabil solicitarea prefectului Dumitru Ţiplea privind alocarea a şapte tone de produse biocide pentru judeţul Bihor.
„Produsele, constând în geluri, şerveţele şi săpunuri lichide dezinfectante, urmează să fie distribuite către personalul din prima linie din Bihor şi fac parte dintr-un transport de 14 tone, care a fost confiscat pe data de 3 aprilie în Vama Borş. În răspunsul secretarului de stat Arafat către prefectul Dumitru Ţiplea se menţionează că, din totalul de 14 tone confiscate, jumătate rămân în Bihor, iar câte 3,5 tone vor fi direcţionate către judeţele vecine, Hunedoara şi Arad”, se menţionează în comunicat.
DSP mai informează că produsele au fost confiscate în baza ordinelor emise de Ministrul Sănătăţii, care prevăd suspendarea temporară a distribuţiei în afara teritoriului României de produse biocide utilizate în prevenţia Covid-19.

Facebook Comments