3000 DE PROPRIETĂȚI, SCOASE LA LICITAȚIE DE BĂNCI

by Dana B.

Pe listele de executări silite ale băncilor apar garsoniere, hoteluri şi pensiuni, benzinării şi tractoare şi chiar şi echipamente medicale, executate de la persoanele fizice sau juridice care nu au mai putut rambursa creditele.

BCR, BRD şi Banca Tran­sil­vania, cele mai mari trei bănci locale în func­ţie de activele deţinute, cau­tă cumpărători pen­tru aproximativ 3.000 de apartamente şi case executate silit, cu preţuri sub media pieţei. Iar asta în condiţiile în care multe imobile se află pe piaţă de o perioadă îndelungată fără să trezească interesul vreunui cumpărător.

Bucureşti, situat pe bu­le­var­dul Alexandru Obregia, în apro­pierea staţiei de metrou Piaţa Sudului, este scos la licitaţie de către BCR cu un preţ de pornire de aproape 103.000 de lei (echivalentul a 23.000 de euro). Apar­tamentul are trei camere şi depen­dinţe cu o suprafaţă totală de 65 metri pă­traţi. Licitaţia va avea loc în luna mai a acestui an. Pe de altă parte, băncile au la licitaţie şi autoturisme, de la 5.100 de euro, cum este cazul BRD, care vinde un model de autoturism Jeep din 2006.

Pe lista băncilor şi-au făcut loc şi ho­teluri şi mi­nipensiuni, dar şi ben­zinării. BCR are pe lista de imobile exe­cu­tate silit şi scoase la licitaţie o ben­zi­nărie în oraşul Oreavul din judeţul Buzău cu un preţ de pornire de 791.000 de lei (177.000 de euro).

Bancherii au strâns în ultimii ani mii de proprietăţi de la clienţii care nu şi-au mai putut rambursa ratele la cre­dite, iar astfel rău-platnicii au ajuns să fie executaţi silit.

Brokerii de credite susţin că în ultima perioa­dă de timp a devenit o afacere într-un cerc închis să achizi­ţio­nezi imobile executate silit. Iar asta pentru că sunt foarte multe persoane care cunosc când au loc aceste licitaţii şi sunt la curent cu imobilele scoase la executare.

BCR are şi cel mai mare portofoliu de imobile rezidenţiale executate silit, respectiv 820 de apartamente şi apro­xi­mativ 1.000 de case, potrivit infor­ma­ţiilor disponibile pe site-ul de vân­zări al băncii. Site-ul de vânzări al Băncii Transilvania nu dispune de un cri­teriu pentru căutarea în funcţie de preţ. Banca a scos la vânzare aproa­pe 200 de apartamente şi 271 de case.

Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank , spune că pe măsură ce piaţa de re­al estate va cunoaşte o evoluţie crescătoare, în aceeaşi direcţie o să se îndrepte şi profitabilitatea băncilor, câştiguri care vor veni din vânzările de active pe care bancherii le-au scos în afara bilanţului. Majoritatea bunurilor scoase la licitaţie de bănci au preţurile reduse chiar şi cu 25% faţă de evaluarea iniţială, în condiţiile în care sunt la a doua sau chiar a treia licitaţie.

Chiar dacă la nivel naţional numărul caselor executate silit şi scoase la vânzare de bănci îl depăşeşte pe cel al apartamentelor, analiştii spun că cele din urmă se vând mai bine, în special cele luate cu credite în 2008, când criza îşi punea amprenta asupra economiei locale.

Sursa: zf.ro

Facebook Comments