Aproape o treime dintre șoferii din România nu se simt în siguranță în trafic, iar consumul de alcool, viteza excesivă și neatenția la volan continuă să reprezinte principalele pericole de pe șosele. Concluziile apar în studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2026”, realizat pe un eșantion de 1.200 de persoane.
Datele cercetării arată că 10% dintre respondenți au recunoscut că au condus sub influența alcoolului, dintre care 2% în mod frecvent și 8% ocazional. De asemenea, 5% au declarat că s-au urcat la volan după consumul unor substanțe interzise, 2% frecvent și 3% ocazional.
Mai îngrijorător este faptul că mulți participanți consideră acceptabil consumul unor cantități mici de alcool înainte de conducere. Astfel, 23% spun că o bere nu reprezintă o problemă, 19% consideră acceptabil un pahar de vin, iar 8% cred că pot conduce după consumul a până la 40 de mililitri de băuturi spirtoase.
Studiul relevă și nivelul ridicat al comportamentelor riscante la volan. Aproximativ 31% dintre șoferi recunosc că vorbesc la telefon fără dispozitiv hands-free, iar 12% utilizează rețelele sociale în timp ce conduc.
În ceea ce privește respectarea regulilor de circulație, viteza rămâne una dintre principalele probleme. Mulți șoferi admit că depășesc limitele legale, în special în afara localităților și pe autostrăzi.
Cercetarea a evidențiat și practica răspândită de avertizare a altor participanți la trafic cu privire la prezența echipajelor de poliție. Peste jumătate dintre respondenți, respectiv 51%, spun că folosesc flash-urile pentru a semnala controalele rutiere, în timp ce 22% utilizează aplicații de navigație GPS în același scop. Alți 4% folosesc stații radio.
Printre comportamentele agresive întâlnite frecvent în trafic se numără utilizarea excesivă a claxonului, flash-urile, gesturile obscene sau amenințătoare și frânările bruște fără motiv.
Rezultatele studiului arată că percepția de nesiguranță în trafic este alimentată atât de încălcarea regulilor de circulație, cât și de toleranța unei părți a șoferilor față de consumul de alcool și alte comportamente care pot pune în pericol siguranța rutieră.
30% dintre șoferii români nu se simt în siguranță în trafic. Mulți admit că beau alcool înainte de a urca la volan