Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, a fost ales în demnitatea de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Munteniei și Dobrogei, locțiitor al Scaunului Cezareii Capadociei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 9 noiembrie 1986. La 19 noiembrie 1986, a fost instalat în Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Teoctist Arăpașu a urmat în scaunul patriarhal de la București după moartea patriarhului Iustin Moisescu.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist Arăpașu (1986-2007), s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, comuna Stănceni din județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea dintre cei unsprezece fii ai familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu. La botez a primit numele de Toader. Între 1921 și 1927 a urmat școala primară din satul natal.
În anul 1928, a intrat ca frate la Schitul Sihăstria Voronei din județul Botoșani, aparținând de Mănăstirea Vorona din același județ. La 14 septembrie 1931, a fost primit în rândul fraților-elevi la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, unde a rămas vreme de un an, în 1932 fiind admis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica din București. După absolvirea Seminarului (1940), a urmat cursurile Facultății de Teologie a Universității din București (1940-1944). În 1945 a obținut Diploma de Licență în Teologie, specialitatea Liturgică, primind calificativul „Magna cum laude”.
Între anii 1946 și 1948, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași, iar în 1949 a urmat cursurile pastorale preoțești. A intrat în monahism la 6 august 1935, la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, primind la călugărie numele de Teoctist. A ocupat, pe rând, posturile de ierodiacon, diacon, preot, ieromonah, eclesiarh, exarh al mănăstirilor, vicar administrativ și arhimandrit în diferite lăcașuri de cult din Moldova.
La propunerea patriarhului Justinian, la 28 februarie 1950, a fost ales, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul „Botoșăneanul”. La scurt timp, în 5 martie 1950, a fost ridicat la rangul de arhiereu, în Catedrala „Sfântul Spiridon-Nou” din Capitală, de către patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul Chesarie al Dunării de Jos.
În calitate de episcop-vicar patriarhal (1950-1962), Teoctist a fost rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954), îndeplinind în același timp și atribuțiile de secretar al Sfântului Sinod și de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; din 1954 și până în 1962 a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor. La 28 iulie 1962, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales, iar la 16 septembrie l-a înscăunat, episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, funcție în care a rămas timp de zece ani. În această calitate, a avut sub jurisdicție Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc. În perioada decembrie 1969-decembrie 1970, Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei, Bihorului și Sălajului.
La 28 ianuarie 1973 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Craiova de către patriarhul Justinian, la 25 februarie 1973.
A fost ales arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei la 25 septembrie 1977, fiind înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 9 octombrie 1977. În perioada iulie 1980 — ianuarie 1982, a fost delegat de Sfântul Sinod să suplinească Mitropolia Ardealului. După moartea patriarhului Iustin Moisescu, Teoctist a devenit locțiitor de patriarh.
Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în demnitatea de arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Munteniei și Dobrogei, locțiitor al Scaunului Cezareii Capadociei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 9 noiembrie 1986.
După evenimentele din decembrie 1989, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990, patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea de la conducerea Bisericii Ortodoxe Române. S-a retras la Mănăstirea Sinaia, revenind însă în scaunul patriarhal după trei luni, la cererea clerului și în urma hotărârii Sfântului Sinod. A decedat la 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani.
Patriarhul Teoctist a fost primul patriarh ortodox român care a primit, la București, în zilele de 7-9 mai 1999, vizita unui suveran pontif — papa Ioan Paul al II-lea, prima vizită întreprinsă de un papă într-o țară majoritar ortodoxă. A participat, împreună cu patriarhii ortodocși ai lumii, la Jubileul împlinirii a 2000 de ani de la Nașterea Domnului Iisus Hristos, în cetatea Sfântă a Ierusalimului.
A reorganizat și promovat activitatea editorială bisericească. A publicat articole, predici, cuvântări și studii cunoscute atât în țară, cât și în străinătate. A retipărit toate cărțile de slujbă, precum și majoritatea manualelor de studiu pentru învățământul teologic seminarial și universitar. A prefațat numeroase cărți de cult, monografii și lucrări religioase. Sub oblăduirea sa, în 1980 a fost editată, în transliterare, „Dumnezeiască Liturghie” a mitropolitului Dosoftei (1679). În 1988 a tipărit ediția jubiliară a „Bibliei de la București” (1688), iar în 2002 s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediție jubiliară a Sfântului Sinod, redactată și adnotată de primul mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania (2006-2011).
Din 1982 și până în 2006, a publicat peste 17 volume de predici, cuvântări și meditații, cu titlul general „Pe treptele slujirii creștine” și un volum cu titlul „Slujind Altarul străbun”. A îndrumat revistele „Mitropolia Olteniei”, „Mitropolia Moldovei și Sucevei” și „Glasul Bisericii”, încurajând totodată apariția multor lucrări teologice valoroase. Ca patriarh, a îndrumat întreaga activitate editorială a Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.
Patriarhul Teoctist a fost distins cu numeroase ordine bisericești acordate de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, patriarhiile Alexandriei, Ierusalimului, Antiohiei, Moscovei, Serbiei și de către arhiepiscopiile Greciei, Ciprului, Cehoslovaciei, Finlandei etc. A primit Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru strădania de reeditare a „Bibliei de la București” (11 iulie 1991) și titluri de Doctor Honoris Causa al mai multor universități din țară și din străinătate.
A fost decorat cu ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce, la 21 mai 1999. În același an, la 17 decembrie, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. La 31 iulie 2007, după trecerea la cele veșnice, i-a fost conferit post-mortem patriarhului Teoctist Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan.
În 12 februarie 2015, Aula „Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române a găzduit o sesiune comemorativă dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea fostului patriarh Teoctist.
Cu acest prilej, președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA), acad. Eugen Simion, care a participat la eveniment, a elogiat, bunătatea și viața ascetică a fostului patriarh Teoctist.
„Îmi plăcea bunătatea lui, care se simțea. Venea de undeva din Moldova, din lumea aceea așezată, țărănească, pe care azi n-o mai vedem. Nu mai există. A dispărut din istorie. O lume care avea o anumită morală și blândețe. Acest lucru mi-a plăcut și l-am observat prima dată. În al doilea rând, dădea sentimentul că duce o viață ascetică. A fost călugăr și a rămas în sufletul lui un călugăr”, a spus Eugen Simion.
La ceremonia organizată de FNSA, Biblioteca Academiei Române, în colaborare cu Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni a participat și acad. Dan Berindei, care a subliniat că „este important să nu ne uităm patriarhii”, „patriarhatul fiind o instituție care ne pune în valoare”.
Figura patriarhului Teoctist a mai fost evocată de academicienii Mihai Cimpoi, Constantin Bălăceanu Stolnici, Victor Crăciun, Vasile Tărâțeanu, Ion Ungureanu, ș.a. Au fost prezenți și nunțiul apostolic pentru România și Republica Moldova, arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit romano-catolic de București.
Sursa: agerpres.ro
