29 august – Ziua internaţională împotriva testelor nucleare

by Dana B.

În fiecare an la data de 29 august este marcată, la nivel mondial, Ziua internaţională împotriva testelor nucleare.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat Ziua internaţională împotriva testelor nucleare în anul 2009, când s-au împlinit 20 de ani de la închiderea sitului de testare nucleară de la Semipalatinsk din Kazahstan, la iniţiativa preşedintelui acestei ţări, Nursultan Nazarbaev. La 29 august 1991, preşedintele Nazarbaev a emis un decret prin care poligonul pentru teste nucleare de la Semipalatinsk a fost închis. În acel loc, timp de 40 de ani (în perioada fostei URSS) au fost efectuate peste 450 de explozii nucleare terestre şi subterane. Puterea lor sumară depăşeşte de 2,5 mii de ori puterea unei bombe nucleare, precum a celei aruncate la Hiroshima, în Japonia.

Potrivit www.un.org/en/events/againstnucleartestsday, la 2 decembrie 2009, a 64-a sesiune a Adunării Generale a ONU a declarat 29 august Ziua internaţională împotriva testelor nucleare prin adoptarea în unanimitate a Rezoluţiei 64/35. Rezoluţia solicita creşterea gradului de conştientizare şi educaţie „cu privire la efectele exploziilor de test ale armelor nucleare sau la orice alte explozii nucleare şi la necesitatea încetării lor ca mijloc de realizare a scopului unei lumi fără arme nucleare”.

Principalul instrument internaţional de luptă împotriva tuturor formelor de teste nucleare a fost negociat la Geneva, între 1994 şi 1996, respectiv Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare („Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty” – CTBT). Acesta a fost adoptat de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1996, dar nu a intrat în vigoare din cauza nesemnării sau neratificării de către SUA, China, Egipt, India, Iran, Israel, Coreea de Nord şi Pakistan, ţări cu programe nucleare de a căror ratificare depinde intrarea în vigoare a tratatului CTBT.

Conform www.mae.ro, România face parte dintre cele 44 de state cu programe nucleare de a căror ratificare depinde intrarea în vigoare a tratatului şi a semnat CTBT la 24 septembrie 1996 şi l-a ratificat la 5 octombrie 1999. În prezent, 183 de state membre ale ONU au semnat Tratatul, iar dintre acestea, doar 166 l-au şi ratificat.

Anul 2010 a marcat celebrarea pentru prima dată a Zilei internaţionale împotriva testelor nucleare.

La 29 august 2011, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut ţărilor membre să ratifice rezoluţia care prevede interzicerea testării de arme nucleare. Referindu-se la Ziua internaţională împotriva testelor nucleare, secretarul general din acel moment al ONU declara: „O lume fără arme nucleare ar fi un bun public global de cel mai înalt ordin”. Tratatul prevede că fiecare ţară se angajează să nu testeze arme nucleare indiferent de mediu, scopuri militare sau civile.

Site-ul www.un.org/en/events/againstnucleartestsday mai notează că Înaltul reprezentant ONU pentru dezarmare, Izumi Nakamitsu, a remarcat la Conferinţa anuală a NATO privind controlul armamentelor, dezarmării şi neproliferării armelor de distrugere în masă, din 29 mai 2017, că „nu există o cale de eliminare a armelor nucleare”. „Trebuie să continuăm să depunem toate eforturile pentru a realiza alte măsuri pentru a realiza şi a menţine o lume fără arme nucleare”, a mai spus Izumi Nakamitsu.

În această zi sunt organizate diverse activităţi la nivel mondial, care includ organizarea de seminarii, conferinţe, expoziţii, concursuri, apariţia de publicaţii, cursuri în instituţiile academice, programe în mass-media. Numeroase evenimente sunt programate să se desfăşoare şi la sediul ONU. Totodată, această zi are ca scop educarea publicului şi sensibilizarea cu privire la efectele pe care le are efectuarea acestor teste cu arme nucleare şi conştientizarea necesităţii de a le pune capăt, pentru atingerea obiectivului de a avea o lume fără arme nucleare. Adunarea ONU invită statele membre, sistemul ONU, societatea civilă, mediul academic, mass-media şi persoanele fizice la marcarea acestei zile. Activităţi similare sunt preconizate pentru ediţia din 2018.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments