Ziua Unirii Basarabiei cu România, instituită prin Legea nr.36/2017, este sărbătorită, în fiecare an, la 27 martie. În 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, întrunit în şedinţă solemnă, a votat Unirea provinciei româneşti Basarabia cu România. Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ şi secretarul Ion Buzdugan au semnat Declaraţia de Unire, în care se specifica: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).
Anul 1848, anul marilor revoluţii europene, a reprezentat şi pentru Basarabia momentul unei afirmări a sentimentului naţional românesc. Un grup de intelectuali moldoveni a cerut autorităţilor ţariste permisiunea de a tipări un ziar în limba naţională intitulat semnificativ „Românul”, cerere care a fost refuzată. În acel an, în Basarabia au fost masate numeroase trupe ţariste, cu scopul de a opri valul revoluţionar, potrivit volumului „Istoria Basarabiei. De la începuturi până în 1998” (Ed. Semne, Bucureşti, 1998). Paşoptistul Nicolae Bălcescu, în discursul memorabil rostit în noaptea de Anul Nou (1847), la Paris, sublinia că unitatea „mai întâi în idei şi în simţăminte” va aduce „apoi cu vremea unitatea politică, care să facă din munteni, din basarabeni, din bucovineni, din transilvăneni, din bănăţeni, din cuţovlahi, să facă un trup politic, o naţie românească, un stat de şapte milioane de români”. Chiar şi după înfrângerea revoluţiei, paşoptiştii români au continuat să conceapă planuri politice din care nu lipsea Basarabia.
La 30 octombrie/12 noiembrie 1905 s-a constituit la Chişinău, Societatea moldovenească pentru răspândirea culturii naţionale, cu scopul lărgirii şi întăririi mişcării naţionale. Apoi, la 24 mai/6 iunie 1906, a apărut la Chişinău, prima gazetă naţional-democratică, „Basarabia” (până la 18 februarie/3 martie 1907), sub conducerea avocatului Emanoil Gavriliţă. Ziarul a iniţiat o vie campanie pentru libertăţi democratice, introducerea limbii române în instituţiile de stat, revendicând în acelaşi timp o largă autonomie pentru Basarabia. În ultimul său număr a publicat poezia „Deşteaptă-te române!”.
În vara lui 1917, a fost înfiinţat, la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc al cărui program cuprindea revendicări social-politice (organizarea democratică a ţării, împroprietărirea ţăranilor) şi naţionale (obţinerea celei mai largi autonomii administrative, judecătoreşti, bisericeşti, şcolare şi economice a Basarabiei). Totodată, legile care priveau afacerile interne ale Basarabiei urmau a fi redactate de Dieta provincială (Sfatul Ţării) potrivit vechilor cutume şi nevoilor ţări. Programul mai cuprindea: introducerea limbii române în administraţie, justiţie şi în şcolile de toate gradele, garantarea autonomiei bisericii basarabene, care să fie condusă de un mitropolit român basarabean, organizarea unei armate naţionale ş.a., consemnează lucrarea „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).
În toată Basarabia au avut loc adunări şi manifestaţii populare, congrese ale cadrelor didactice, preoţilor, cooperativelor săteşti etc., în care se cerea autonomia administrativă, religioasă, intelectuală şi economică a Basarabiei, alcătuirea unui organ legislativ – Sfatul Ţării, introducerea alfabetului latin, predarea în şcoli să se facă în limba maternă, etc.
Congresul Ostăşesc de la Chişinău (20 oct./2 nov.-27 oct./9 nov. 1917), la care au participat 898 de delegaţi reprezentând cca 300.000 de soldaţi aflaţi pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti, a proclamat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi crearea Sfatului Ţării. În Sfatul Ţării urmau a fi aleşi 195 de deputaţi (150 români basarabeni şi 45 de reprezentanţi ai minorităţilor).
Lucrările parlamentului Basarabiei, Sfatul Ţării, s-au desfăşurat între 21 noiembrie/4 decembrie – 2/15 decembrie 1917 la Chişinău. Preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales Ion Inculeţ. În contextul nou creat, Sfatul Ţării, devenit organul suprem al puterii de stat în Basarabia şi Transnistria, a luat cele mai importante măsuri şi hotărâri, între care: apărarea populaţiei de anarhia şi jaful soldaţilor ruşi, numirea de comisari în fiecare judeţ, adunarea dezertorilor şi expulzarea lor în Rusia.
La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat Basarabia drept Republica Democratică Moldovenească (în componenţa Republicii Federative Democratice Ruse), care prevedea şi ”includerea în componenţa sa a judeţelor populate de moldovenii din Transnistria”. Proclamaţia a fost redactată şi citită de Pantelimon Halippa, unul dintre fruntaşii luptei pentru cauza Unirii Basarabiei cu România. La începutul anului 1918, Pantelimon Halippa se afla în fruntea curentului unionist, având o contribuţie esenţială la acţiunile care pregăteau unirea Basarabiei cu România.
La 24 ianuarie/3 februarie 1918, Sfatul Ţării întrunit în şedinţă solemnă a votat în unanimitate independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea cu România (86 de voturi pentru, trei împotrivă, 36 de abţineri şi 13 absenţi). Prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, prezent la Chişinău, a fost invitat, împreună cu membri ai guvernului român, în sala Sfatului Ţării, unde, în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I (1914-1927), a declarat că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului Ţării şi proclamă Basarabia unită cu România. „Basarabia este de acum unită pe veci cu România”, a declarat, cu acest prilej, Alexandru Marghiloman. În telegrama trimisă de regele Ferdinand I Sfatului Ţării de la Chişinău se arăta: „Sentimentul naţional ce se deşteptase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit prin votul înălţător al Sfatului Ţării o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit”, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).
Sursa: agerpres.ro
