26 tone de deşeuri oprite la intrarea în țară, la Borș II și Nădlac II

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu 26.000 kilograme de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
În data de 17.12.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru două mijloace de transport, încărcate cu 11.000 de kilograme deșeuri.
Cele două automarfare, conduse de către cetățeni români, erau încărcate cu deșeuri constând în anvelope, piese de mobilier, panouri solare, electrocasnice, în cantitate totală de 11.000 kg și proveneau de la societăți comerciale din Germania și Italia pentru firme din România.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, în data de 17.12.2022, pentru un camion, condus de un cetăţean român și încărcat cu 15.000 de kilograme deșeuri, constând în îmbrăcăminte și materiale textile de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu Bihor și Arad, stabilind faptul că cei trei șoferi nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri, în consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.

Facebook Comments