23 de cetățeni din Bangladesh, depistaţi într-o autoutilitară la P.T.F Turnu

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu au depistat, ascunşi într-o autoutilitară ce transporta paleți, douăzeci și trei de cetăţeni din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
În data de 23.03.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 26 de ani. Bărbatul conducea o autoutilitară înmatriculată în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleți pe ruta România-Italia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, douăzeci și trei de cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments