21 iunie – Ziua mondială a Soarelui

by Dana B.

La 21 iunie 2017 este aniversată Ziua mondială a Soarelui. Sărbătoarea, care are o frecvență anuală, a fost instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară atât pentru a promova utilizarea energiei solare cât și pentru a marca cea mai lungă zi din an, ziua solstițiului de vară, începutul verii astronomice.

Conform unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie din 2011, energia solară are numeroase avantaje pe termen lung, printre care reducerea poluării, combaterea încălzirii globale, menținerea prețului combustibilului fosil, potrivit http://www.iea.org.

Energia solară este un domeniu din ce în ce mai atractiv pentru marile firme din prezent. De exemplu, la 4 mai 2017, E.ON și Google au lansat un proiect comun pentru sectorul de energie solară, cele două companii urmând să extindă tehnologia Sunroof în Germania, unde circa șapte milioane de clădiri beneficiază de serviciile acestei platforme. Este vorba inclusiv de clădirile din zonele urbane importante precum Munchen, Berlin, Rhine-Main și Ruhr.

Tot la 4 mai, El Salvador a construit cea mai mare centrală fotovoltaică din America Centrală, cu o capacitate de 101 megawați, care ar putea acoperi necesarul anual de electricitate a 176.000 de persoane. Centrala este situată în departamentul La Paz, la aproximativ 40 de km sud de capitala San Salvador.

Trecând la dimensiunea astronomică și calendaristică a Zilei mondiale a Soarelui, în 2017, solstițiul de vară are loc la 21 iunie, la ora 07:24. Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar, la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.

Solstițiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălțime față de ecuator. Pământul execută atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o mișcare diurnă de rotație în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele 2 emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei începe să scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstițiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul se derulează în sens invers.

Potrivit astronomilor, Soarele este o sferă gazoasă gigantică, în vârstă de patru miliarde și jumătate de ani, stea care plutește pe un braț spiralat al Căii Lactee, printre miliarde de alte stele. Soarele are un diametru de 139.000.000 km și o masă de 2 miliarde de tone. Temperatura la suprafața Soarelui este de aproximativ 5.500 grade Celsius și în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius. În compoziția Soarelui sunt incluse hidrogenul, heliul, carbonul, azotul, oxigenul, neonul, fierul și alți atomi grei, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Ziua mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments