2 preparate pe care le poți mânca la cină fără să te îngrași

by webeditor

Auzim, deseori, că masa de seară trebuie să fie cât mai frugală, ba, chiar, ar trebui eliminată. Cina este, însă, și un ritual familial, un prilej de a petrece timpul cu persoane dragi, după o zi în care fiecare a avut activități specifice, în locuri diferite. O mâncare gustoasă adaugă un plus de plăcere acestui obicei zilnic, însă, deseori, acesta vine la pachet cu multe calorii. Ne putem bucura de cină fără să ne îngrășăm? Da! Din fericire, există preparate delicioase care au puține calorii. Consumate în porții moderate, acestea asigură atât o experiență culinară plăcută, cât și un aport sănătos de nutrienți. Printre acestea:

  1. Somon în unt cu sparanghel

Acest preparat ușor se gătește în doar 20 de minute și este o porție de sănătate, datorită grăsimilor bune din somon și mulțumită fibrelor, mineralelor și vitaminelor din sparanghel. În plus, este sățios, deși o porție are doar 586 calorii.

Ingrediente

Pentru două porții, ai nevoie de:

  • 3 linguri de ulei;
  • 600 g de somon sub formă de fileuri;
  • 200 g de sparanghel;
  • sare;
  • piper;
  • 1 treime de cană de maioneză;
  • 1 lingură de ceapă verde, tocată;
  • 2 lingurițe de pătrunjel proaspăt tocat;
  • 1 sfert de linguriță de coajă rasă de lămâie;
  • 1 linguriță de suc de lămâie;

Mod de preparare

Topește untul într-o tigaie. Între timp, încinge cuptorul la 200 de grade. Pune somonul, cu pielea în jos, într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Adaugă și sparanghelul căruia i-ai tăiat capătul și stropește totul cu untul topit. Adaugă sare și piper. Lasă totul la copt timp de 15 minute sau până când peștele se pătrunde ușor cu furculița și sparanghelul este moale. Într-un bol mic, amestecă maioneza, ceapa tocată, pătrunjelul, coaja și sucul de lămâie. Așază preparatul pe farfurii, decorează cu toppingul de maioneză și….asta-i tot. Poftă bună!

  1. Noodles de dovlecei cu ouă și bacon

Te gândești poate că asocierea de ouă și bacon duce la un preparat ca o bombă de calorii. Nu este cazul. O porție are doar 296 calorii și este îndeajuns de sățioasă pentru a-ți astâmpăra apetitul.

Ingrediente pentru 1 porție

  • 1 lingură de oțet;
  • 2 ouă;
  • 2 felii de bacon tăiat mare;
  • 1 lingură de oțet din vin;
  • 2 lingurițe de muștar Dijon;
  • ¼ linguriță de piper negru măcinat;
  • 2 zucchini medii;
  • 2 cepe verzi, tocate;
  • 2 ridichi roșii, feliate fin;
  • amestec de ierburi aromatice, după gust (busuioc, mărar, pătrunjel, cimbru, tarhon);
  • 2 linguri de parmezan ras;

Mod de preparare

Într-un vas de gătit, pune 4 cești de apă și oțet alb la fiert. Când apa clocotește, dă focul mic și sparge separat ouăle. Pune-le încet în apă, păstrând distanța între ele. Ține-le în apă timp de 3-5 minute, până când albușul capătă consistență și gălbenușul devine ferm. După ce ai poșat ouăle, prăjește baconul într-o tigaie mare până devine crocant. Ia tigaia de pe foc, adaugă oțetul din vin, muștarul și piperul, amestecând continuu. Adaugă și noodles din zucchini, pe care îi obții cu un aparat de spiralat legume sau prin trecerea legumelor prin orificiile mari ale răzuitoarei. Pune, apoi, ceapa, ridichile roșii și ierburile și amestecă. Răstoarnă totul pe farfurii și pune deasupra ouăle și parmezanul. Preparatul se servește imediat. Este delicios!

Acestea sunt doar două exemple de soluții pentru o cină cu un conținut mic de calorii, dar gustoasă. Nu te îngrijora dacă nu știi să gătești. Serviciile de livrare de mâncare îți pot aduce la ușă preparate ușoare și savuroase. Food Panda livrează mâncare și în Pitești dar și în alte orașe din provincie, așa că, te poți bucura de o cină cu puține calorii în multe zone.

Facebook Comments