18 milioane de euro pentru dezvoltarea rugby-ului! Aradul este pe lista Federaţiei

by Sorin Haut

Federaţia Română de Rugby anunţă, pe site-ul său oficial, că a depus la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene documentele pentru obţinerea unor fonduri de 18 milioane de euro în vederea construirii de baze sportive în perioada 2021-2025. Bazele sportive propuse prin intervenţie vor a fi construite în perioada 2022-2025, iar printre oraşele vizate se numără şi Aradul, alături de alte centre de tradiţie ale sportului cu balonul oval, precum, Bucureşti, Timişoara, Baia Mare, Petroşani, Cluj, Suceava, Bârlad sau Constanţa. O astfel de bază va include printre altele, realizarea unui teren de rugby de dimensiuni omologate, pistă de atletism, pistă de elan pentru sărituri în lungime şi groapă de sărituri, gard de protecţie în spatele buturilor de rugby, clădire de vestiare cu lojă pentru oficiali, două gradene metalice pentru spectatori, având laolaltă 624 de locuri. Pe termen lung, scopul dezvoltării infrastructurii sportive este de a creşte numărul de secţii sportive pe macroregiuni, creşterea numărului de sportivi legitimaţi, al antrenorilor şi al instructorilor sportivi. Altfel, divizionara secundă CS Universitatea Arad şi-a reluat pregătirile şi speră într-un nou protocol medical, cu teste rapide pentru Covid implementate în competiţii. „Studenţii” lui Marian Grindei nu au mai jucat un meci oficial de pe 9 noiembrie 2019!

Petrache: „Sperăm să ne sprijine Primăriile şi Consiliile Judeţene”

„Ştim foarte bine când vorbim de rugby în ce condiţii se pregătesc copii, juniori şi seniorii noştri, situaţia dezastruoasă la nivelul bazelor sportive. Ne dorim ca acest proiect să reuşească pentru că, dincolo de aspectul performanţei, al sportului de performanţă, de care toată lumea vorbeşte, este un altul la fel de important, sportul de masă. Infrastructură sportivă înseamnă crearea unor locuri unde oamenii din comunitate pot veni să facă sport, să facă mişcare, totul la nivel de hobby, iar acest lucru nu poate avea decât efecte benefice. Este important să îmbunătăţim această parte legată strict de pregătire şi sperăm să facem acest lucru atât cu sprijinul primăriilor, cât şi al consiliilor judeţene”, a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.

Facebook Comments