Fiind considerată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) o valoare universală, democrația este marcată în fiecare an, la 15 septembrie, fiind o oportunitate de a analiza stadiul democrației în lume.
ONU definește democrația ca pe un proces și în același timp ca pe un obiectiv sau ideal care nu poate fi atins fără participarea deplină a comunității internaționale, a guvernelor naționale, a societății civile și a indivizilor.
Potrivit ONU, elementele esențiale ale democrației sunt libertatea, respectarea drepturilor omului și organizarea de alegeri periodice și corecte, desfășurate prin sufragiu universal. Democrația furnizează, la rândul ei, un cadru natural pentru protecția și realizarea efectivă a drepturilor omului, scrie un.org.
Organizația internațională mai scoate de asemenea în evidență legătura indisolubilă dintre democrație și drepturile omului, arătând că elemente precum libertatea, respectarea drepturilor omului sau alegerile periodice și corecte sunt valori cuprinse și în Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) și completate de Convenția Internațională cu privire la drepturile civile și politice (1966), ambele documente ale ONU.
În acest sens, articolul 21 (3) din Declarația Universală Drepturilor Omului arată că „voința poporului trebuie să constituie baza puterii în stat; această voință trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc periodic prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vot secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului”.
Pentru a extinde conceptul de democrație și la categorii de drepturi de dată mai recentă, cum ar fi dreptul popoarelor indigene, drepturile minorităților sau drepturile persoanelor cu dizabilități, ONU precizează că acestea sunt în mod egal esențiale pentru democrație, întrucât ele asigură o distribuire echitabilă a bunăstării, precum și egalitate și echitate în ceea ce privește accesul la drepturile civile și politice.
Ziua internațională a democrației a fost marcată pentru prima dată în 2008, decizia privind sărbătorirea acestei zile fiind luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, prin Rezoluția A/62/7, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și de un grup de 8 state, printre care și România.
Prin marcarea acestei zile, Națiunile Unite încurajează guvernele să consolideze programele naționale consacrate promovării și consolidării democrației. Acțiunile Organizației Națiunilor Unite se desfășoară pentru a sprijini eforturile guvernelor de a promova și consolida democrația și sunt întreprinse în conformitate cu Carta ONU și numai la cererea expresă a statelor membre în cauză.
ONU invită toate statele membre, organizațiile din sistemul Națiunilor Unite, organizațiile regionale și inter-guvernamentale, organizațiile non-guvernamentale și persoanele fizice să celebreze această zi, pentru a contribui la informarea și sensibilizarea publicului pentru promovarea și protejarea valorilor universale ale democrației.
Tema din 2016 pentru marcarea Zilei internaționale a democrației este „Democrația și Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”. Tema a fost aleasă ca urmare a adoptării, în 2015, de către toate cele 193 de state membre ale ONU a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, în centrul căreia se află obiectivele dezvoltării durabile și prin care se face apel la mobilizarea eforturilor în sensul luptei împotriva inegalităților și a schimbărilor climatice și al eradicării oricăror forme de sărăcie, potrivit un.org.
Noile obiective privind dezvoltarea durabilă sunt rezultatul unui proces inclusiv, fiind implicate atât societatea civilă, cât și zona de afaceri și cetățeni. Mai departe, sarcina de a implementa și monitoriza obiectivele din cadrul Agendei 2030 revine statelor care trebuie să conlucreze strâns cu societatea civilă. Parlamentele naționale au de asemenea un rol determinant în transpunerea acestor obiective în acțiuni concrete, mai scrie sursa menționată.
Concret, Obiectivul de dezvoltare durabilă cu numărul 16 se referă la democrație și face apel la atitudini și acțiuni care să contribuie la crearea unor instituții și societăți mai inclusive și mai participative. Acest obiectiv mai urmărește garantarea accesului la justiție pentru toți și construirea de instituții efective, responsabile și inclusive la toate nivelurile.
***
Prin diversitatea de sensuri și de conotații pe care avut-o de-a lungul timpului, democrația este unul dintre cele mai studiate concepte, stând în centrul preocupărilor marilor filosofi încă din antichitate. De altfel, marii filosofi politici din toate timpurile au avut contribuții la evoluția acestui concept, actualizându-l în funcție de contextul istoric în care au trăit. Abordarea democrației din perspectiva filosofiei politice este una de tip normativ, susținătorii acestei perspective imaginându-și cum ar trebui să arate un regim democratic ideal. Dintre adepții acestei abordări îi amintim pe: Aristotel, Platon, Thomas Hobbes, John Locke, Jean Jacques Rousseau, J. S. Mill, Benjamin Constant, Alexis de Tocqueville, Friedrich Hayek etc.
În secolul XX, odată cu apariția unor noi discipline de studiu ca urmare a desprinderii lor de filosofia politică, s-a deschis era unei abordări științifice a democrației. Știința politică, dar și sociologia și alte discipline înrudite au început să abordeze democrația dintr-o perspectivă empirică, adepții acestei abordări susținând că în acest fel conceptul se transformă dintr-unul pur teoretic și ideatic într-unul funcțional, care poate fi supus analizei științifice. Se face trecerea astfel de la ceea ce numim „cum ar trebui să arate democrația”, la „cum funcționează efectiv democrația”. Democrația nu mai este un regim cu diverse atribute imaginate, ci devine un regim caracterizat de indicatori clari și măsurabili. Printre cei mai cunoscuți autori ai teoriei empirice a a democrației se numără: Seymour Martin Lipset, Arendt Lijphart, Robert Dahl, Quentin Skinner, Keith Jaggers, Ted Robert Gurr, Adam Przeworski etc.
La baza diverselor indexuri ale democrației care s-au făcut, la nivel mondial, în secolele XX și XXI, stă toată literatura de specialitate dezvoltată în secolul XX în linia abordării științifice asupra democrației. Unul dintre acești indici este indicele democrației măsurat de Economist Intelligence Unit, începând cu 2006, în 167 de democrații (dintre care 165 sunt state membre ONU). Clasificând țările în democrații consolidate, democrații neconsolidate, regimuri hibride și regimuri autoritare, indicele măsoară 60 de indicatori grupați în categoriile: pluralism, libertăți civile și cultură politică, scrie site-ul democracyranking.org.
Distincția democrația directă vs. democrația reprezentativă este una dintre aceste clasificări care are la bază criteriul privind modul direct sau indirect în care poporul este guvernat. Democrația directă este acea formă de democrație care oferă cetățenilor un grad ridicat de participare în procesul legislativ și le garantează un maximum de auto-determinare politică. Sub această etichetă este cunoscută democrația ateniană din secolul al V-lea; și în secolul XX și XXI, există state în SUA și în Elveția care îndeplinesc condițiile democrației directe. Democrația reprezentativă reprezintă, la rândul ei, eticheta pentru cele mai multe democrații moderne, având la bază ideea reprezentării politice, prin care cetățenii deleagă, prin alegeri, puterea poporului unor reprezentanți, care decid în locul și în numele poporului, fără a-l mai consulta, pentru o perioadă de timp limitată.
Democrația consolidată vs. democrația electorală (Larry Jay Diamond) sau democrația procedurală este o altă clasificare a democrației folosită de obicei în Europa după căderea regimurilor comuniste și care operează cu un concept scalar asupra democrației. Astfel, în funcție de anumiți indicatori, pe o scală de la 0 la 10, 0 va fi reprezentat de regimurile totalitare sau autoritare, deci nedemocratice, iar 10 de regimurile care au un grad ridicat de democratizare, numite democrații consolidate. La mijlocul scalei, 5 ar reprezenta acele democrații electorale, care au elemente minime specifice democrației (ex. alegeri periodice), dar care nu întrunesc toate elementele unei democrații depline (ex: pluralism real, egalitate de șanse, drepturi efective etc).
Democrația consensualistă vs. democrația majoritaristă este o altă distincție teoretizată de Arend Lipjhart. Astfel, în timp ce democrația consensualistă are la bază elemente precum sistemul electoral de tip reprezentare proporțională, fragmentarea politică, sistemul multipartit, guvernări de coaliție etc, democrația majoritaristă este caracterizată de un sistem electoral majoritarist, sistem bipartit, concentrarea puterii politice, guvernările monocolore etc.
Sursa: agerpres.ro
