130 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI NICOLAE TONITZA

by Dana B.

Nicolae Tonitza, unul dintre cei mai mari pictori ai României, s-a născut la 13 aprilie 1886, la Bârlad. Pictor, grafician, critic de artă, Tonitza se remarcă prin portretele realizate, îndeosebi cele de copii și de femei, precum și prin peisaje și naturi statice.

A urmat cursurile gimnaziale la Școala ”Manolache K. Epureanu” din orașul natal. În 1902, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din Iași, fiind coleg cu Ștefan Dimitrescu, Ion Secoșanu ș.a. Student fiind, s-a numărat printre susținătorii țăranilor răsculați în 1907, retrăgându-se în aceste împrejurări de la Academia din Iași (diploma de absolvire a obținut-o în 1912). Și-a continuat studiile la München, unde în 1908 a fost admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase. Expune la Galeria Kunstverein (Munchen), trimite caricaturi la revista ”Furnica” și articolul ”Importanța criticii de artă” la revista ”Arta română” din Iași, care reprezintă debutul său în publicistică. În anul 1909, călătorește în Italia și în Franța.

Între 1909 și 1911 s-a aflat la Paris, unde a frecventat ateliere și a făcut studii după pictori celebri. În timpul studiilor, a participat la zugrăvirea unor biserici, din acești ani nerămânând însă decât puține lucrări. A colaborat cu desene și articole la diferite reviste ale vremii. Întors în țară, în 1911, se concentrează asupra unui bogat univers de subiecte raportate la existența umană, realizând seria de lucrări intitulată ”Din viața celor umili”. Participă la expoziția ”Tinerimii artistice” și zugrăvește bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni. În 1913, se căsătorește cu Ecaterina Climescu, cu care va avea doi copii, Catrina și Petru. Din motive financiare, renunță la pictură câțiva ani și lucrează ca redactor la ziarul ”Iașul”. În 1916, expune, la București, 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu.

Este mobilizat și trimis pe front, în 1916, dar cade prizonier în luptele de la Turtucaia și este trimis în lagărul de prizonieri de la Kirjali (Bulgaria). După Primul Război Mondial se stabilește la București, iar între anii 1921-1924, locuiește la Vălenii de Munte. În 1925, a întemeiat ”Grupul celor patru”, alături de Oscar Han, Francisc Șirato și Ștefan Dimitrescu.

Lucrările sale sunt naturi statice (”Vas cu trandafiri”, 1927-1929; ”Natură statică cu icoană”, 1927-1928; ”Natură statică cu legume”), scene de interior (”Cerdacul”, 1924; ”Vatră”, 1925), nuduri (”Nud în iatac”, ”Nud cu spatele”, ”Nud la malul mării”), peisaje (”Peisaj bucureștean”, 1925; ”Vedere din București, iarna”, 1925, ”Plajă la Mangalia”, peisaje dobrogene), portrete de copii și de femei (”Fata pădurarului”, 1924; ”Katiușka lipoveanca”; ”Cap de copil”, ”Nina în verde”), de clovni (”Pagliaccio”, ”Clovn”), portrete și autoportrete (”Portretul lui Gala Galaction”, 1921; ”Autoportret”, 1923) ș.a. A expus și în străinătate, la Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935) ș.a.

În anul 1933, a ocupat catedra de pictură la Academia de Arte Frumoase din Iași, rămasă vacantă în urma decesului lui Ștefan Dimitrescu, iar în 1937 devine rector al Academiei.

Nicolae Tonitza a murit la 26 februarie 1940, la București.

În București există un liceu de arte plastice, înființat în 1949, care îi poartă numele — Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza”.

În 2010, o expoziție cu tema „Tonitza — armonii de culoare”, prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la moartea marelui pictor și grafician, a fost deschisă în Spațiile Medievale ale Muzeului Național Cotroceni. Expoziția, în cadrul căreia au fost prezentate 83 de lucrări de pictură și grafică, a fost organizată de Administrația Prezidențială și de Muzeul Național Cotroceni, în colaborare cu mai multe instituții muzeale din București și din țară.

Tot în 2010, a fost vernisată, la Centrul Cultural Art Society, expoziția „Grupul celor 4″, cu lucrări ale pictorilor și graficienilor Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato, precum și ale sculptorului Oscar Han. Ruxandra Garofeanu, președintele Fundației Culturale Art Society, preciza, cu acel prilej, că vernisajul este organizat după 75 de ani de la ultima expoziție a ”Grupului celor patru”, amintind totodată că grupul s-a născut dintr-o extraordinară contopire de concepții estetice și etice.

O monedă de argint dedicată aniversării a 125 de ani de la nașterea lui Nicolae Tonitza a fost pusă în circulație, în scop numismatic, la 22 august 2011, de Banca Națională a României.

Numeroase lucrări ale lui Tonitza au figurat în ultimii ani în catalogul unor licitații. În 2010, „Golgota”, cea mai mare lucrare a lui Nicolae Tonitza (un metru pătrat) a fost adjudecată la suma de 125.000 de euro. În 2011, au fost adjudecate lucrările: „În iatac” (290.000 euro), „Crini imperiali” (30.000 euro), ”Doamna cu voal” (15.500 euro), „Curte la Mangalia” (76.000 euro), „Fiul pădurarului” (115.000 de euro), „Pe verandă” (155.000 euro), „Afizé” (160.000 euro). În 2012, au fost adjudecate tablourile „Trei frați” (170.000 euro), „Copil în rose” (75.000 de euro), ”Nud văzut din spate” (110.000 euro), „Două surori” (125.000 euro), „Nud cu spatele” (140.000 euro), „Catrina” (142.000 euro).

Potrivit Topului 100 al celor mai valoroși pictori români, lansat în octombrie 2012, Nicolae Tonitza conducea clasamentul celor mai bine vânduți artiști români, în licitațiile publice din ultimii zece ani. Potrivit unui comunicat al Casei Artmark, topul era condus de Nicolae Tonitza, cu opera „În iatac”, adjudecată la Licitația de iarnă a Artmark din 2011, cu prețul record de 290.000 de euro.

Nicolae Tonitza a fost cel mai bine vândut pictor și în 2013, an în care cele 47 de opere ale pictorului adjudecate (din cele 61 scoase la licitație) au însumat 849.337 de euro. Dintre tablourile semnate Tonitza, adjudecate la licitații în 2013, amintim: „Plajă la Mangalia” (25.000 euro), „Noapte bună!” (90.000 de euro), „Tătăroaică” (32.500 euro), „Peisaj la Vălenii de Munte” (22.000 euro), ”Gladiole” (75.000 euro). În 2014, lucrarea „Pregătiri de masă (Interior IV)” a fost adjudecată la suma de 85.000 euro. Casele de licitații de artă românești remarcau la finele anului 2014 că printre cele mai căutate loturi sunt operele clasicilor autohtoni precum Nicolae Tonitza și Corneliu Baba.

În 2015, au fost adjudecate lucrările „Baia Suzanei” (la suma de 47.500 de euro), „Puritate” (60.000 de euro), „Trandafiri sălbatici” (13.000 de euro), iar la licitația de primăvară organizată de Artmark în martie 2016 au fost adjudecate alte două tablouri de Nicolae Tonitza: „Bluză albastră” (35.000 de euro) și „Garofițe” (26.000 de euro).

În cadrul manifestării ”Noaptea Muzeelor”, din 16 mai 2015, la Palatul Cesianu-Racoviță a putut fi vizitată o expoziție intitulată „Capodopere de Nicolae Tonitza din colecții private”.

Sursa: fluierul.ro

Facebook Comments